Lucruri facute de fete/ femei si patite de baieti / barbati (partea 1)

După cum am promis, am luat la intrebari o serie de oameni de sex masculin care mi-au relatat, la rândul lor, câteva experiențe neplăcute când vine vorba de un date sau o relație cu o persoana de sex feminin. La fel ca și prima dată, eu nu voi comenta, ci doar voi scrie, iar comentariile le puteți aduce voi. 😀 Să începem!

  • “Mă găseam în primul și singurul de an pe care l-am urmat la facultatea de Politehnică. Eram demoralizat după o situație pe care am avut-o cu o prietenă din copilărie care a plecat din țară și mai aveam și pe cap faptul că mi s-au cerut bani pentru a trece un examen. Am început să ies cu o tipă cu care mă înțelegeam destul de bine și ne-am băgat într-o relație. După cateva luni, tipa devenise mai rece și nu spunea niciodată ce are. A venit o zi în care am ieșit în oraș la masă, a venit ea și apoi a apărut și un tip. M-am simțit incredibil de umilit în acel moment. A fost un moment shitty. ” – L., 32 ani

 

  • ” Ți-am citit articolul și cred că principala problema este cu sinceritatea(in cazul meu). Povestea vine așa: am iesit cu o tipa , am vorbit cam 30 de minute despre muzica că ne placea cam acelasi lucru, dupa care spune ca e foarte obosita ca a avut multa treaba in ziua respectivă. Îmi mai spune apoi sa ne mai vedem zilele urmatoare daca mai VREAU EU – acestea fiind cuvintele ei. Nici nu am ajuns acasa bine, ca am vazut ceva despre care vorbisem și ii dau mesaj. Spre surprinderea mea deja eram blocat. Și nu este prima dată, am mai avut astfel de experiențe și nu primeam nici un motiv înainte de a fi blocat. Nu am înțeles nimic.” – M, 31 ani

 

  • “Era o tipă cu care am vorbit mi-a zis ca sunt super ok, doar ca ea nu vrea o relatie acum. Nu au trecut nici 2 saptămâni si tipa s-a cuplat. Mi se pare aiurea situația.” – H, 28 ani

 

  • ” Vorbeam la un moment dat cu o fată și stăteam în orașe diferite. Într-o zi mi-a propus să o vizitez și am acceptat. Mi-am luat bilet, i-am luat niste cadouri (că deh, să nu merg cu mâna goală la fată) și eram pregătit de plecare. Cu o seară înainte îmi spune să nu mai vin, că nu crede că este okay să vin. M-a deranjat destul de rău faza. A trecut ceva timp și mi-a mai făcut o invitație la ea și i-am spus că vin, dar sper să nu mai facă la fel. A zis că nu mai face, dar cu ceva timp înainte mi-a zis din nou să nu mai vin. Cu o seară înainte de ziua în care ar fi trebuit sa merg la ea, m-a întrebat dacă nu vreau să mai vin și i-am zis că nu, pentru că mi-am făcut alte planuri. Mai încolo mi-a spus că vrea să rămânem prieteni și mi-a dat unfriend de pe facebook, dar tot continua să mă sune. Era tare ciudat și i-am zis să se hotărească ce vrea de la viață și să mă caute dupa ce îmi dă din nou cerere de prietenie. ” – A, 25 ani

 

  • ” Eu sunt un om destul de ocupat cu munca și uneori mai primesc diferite apeluri. Eram cu o tipă la vremea aceea care nu mă credea că eram sunat de la muncă. De asemenea, erau multe momente în care eu voiam să ies și ea nu voia, iar eu ieșeam și ea îmi făcea morală că de ce am ieșit. Mi s-a părut că este o chestie incredibil de toxică și aiurea, mai ales partea că era incapabilă să înțeleagă faptul că eu chiar nu aveam de ales în privința serviciului și nu era ca și cum aș fi vorbit foarte mult, abia dacă vorbeam 10 minute până rezolvam o problema. Din acel moment am început să precizez încă de la început faptul că eu am o astfel de situație.” – G, 30 ani

 

  • “Eram in liceu pe la finalul clasei a 12 a si o fata de 15 ani s-a amorezat de mine. Astfel, a inceput sa iasa cu grupul nostru de prieteni, desi nici unul dintre noi nu prea o tolera. La un moment dat, stateam la o masa si mi-a facut o propunere cu care eu nu am fost deloc de acord, asa ca ea s-a simtit ofensata si mi-a varsat un pahar cu suc in cap. Ea mi-a facut propunerea respectiva, eu nu aveam nici un interes. Nu am inteles nimic din acea seara. “- M., 21 ani

 

  • “Am ieșit la un moment dat la un date și eu mi-am comandat o friptură, iar ea o salată. Pe lângă faptul că și-a mâncat salata și jumătate din friptura mea, apoi a comandat desert și a mâncat și jumătate din al meu, apoi iese la țigară înainte să vin și eu și dusă a fost. Ghiciți cine a trebuit să plătească pentru toată consumația…” – A, 27 ani

 

  • ” Am ieșit cu o fată în oraș și era primul date dintre noi. Am zis să mergem la un eveniment și acolo ne-am găsit și cu un prieten de-al meu. După ce ne-am întâlnit cu tipul, fata a început să mă ignore total și se dădea la prietenul meu. Joke’s on her though, căci prietenul meu nu o suporta deloc pe fată și a și blocat-o a doua zi când a încercat să vorbească cu el pe facebook. Bros before hoes!” – R., 19 ani

 

Cam atât pentru aceasta parte. Dacă mai aveți de povestit diferite întâmplari va aștept oricand cu un comentariu sau un mesaj privat în care să îmi spuneți pe scurt despre ce a fost vorba.

Vă urez o zi cât mai faină și ne revedem cu următorul articol.

Cu drag,

kitteh2

 

 

Advertisements

Lucruri pe care le fac baietii/ barbatii si cu care fetele/ femeile nu sunt de acord (partea 1)

Ziua buna, dragi cititori!

In ultima perioada nu am avut timp de foarte multe lucruri. M-am bucurat din plin de vacanta de Pasti pe care am avut-o, am mancat mai multe oua fierte decat mi-as fi dorit si nu cred ca vreau sa mai aud de carne de miel pentru o buna perioada de acum inainte, pentru ca majoritatea oamenilor care m-au hranit au folosit in bucatele lor multa carne de miel. De asemenea, am profitat ca in vacanta sa ma vad cu mai multi prieteni si sa mai stau de vorba cu ei sa vad cum mai este viata lor si asa mai departe.

In urma discutiilor cu prietenele mele, am constatat ca o buna parte din ele au avut parte de o serie de experiente neplacute cand venea vorba de intalniri si nu numai, motiv pentru care mi-a si fost recomandat sa scriu un articol despre asa ceva. Eu am decis sa scriu doua, unul dedicat femeilor si unul dedicat barbatilor ca sa nu ma leg de doar o singura categorie. Ii judecam pe toti!! Hahaha.

Asa, revenind, vom incepe de aceasta data cu barbatii, ca sa nu spuna ca ii punem din nou pe locul doi, dar si pentru ca am primit destul de multe plangeri. Acum, nu e treaba mea sa dau sugestii, eu doar va spun ce mi s-a spus si vedeti voi mai departe ce concluzii trageti, daca este in regula sau nu.

Plangerile au fost urmatoarele :

  • ” Eram odata la date cu un tip si a inceput sa imi povesteasca de modul in care prietenii lui isi bateau joc de el, iar el nu facea nimic in privinta asta. Mi s-a parut penibil, chiar daca am apreciat sinceritatea si nu cred ca mi-ar face placere sa imi petrec timpul cu un individ de care lumea isi bate joc. Nu ar fi prea dragut sa ajung sa fiu eu cavalerul lui si sa il apar de mistourile altora pentru ca el nu se poate apara singur. ” – I., 20 ani

 

  • “Mergeam cu trenul spre casa intr-o zi si un tip necunoscut care statea langa mine s-a bagat in seama. Problema nu era asta, ci faptul ca imi adresa exagerat de multe intrebari care mai de care mai ciudate legate de viata mea personala sau de diferite lucruri pe care le fac (ex. De ce te dai cu fond de ten? Esti frumoasa! Nu ar trebui sa te mai dai cu fond de ten.). La un moment dat mi-a si pus mana pe picior si a inceput sa devina agitat putin. Mi s-a parut destul de infricosator si imi era frica sa nu patesc ceva daca aveam sa ii spun sa ma lase in pace..” -M. 22 ani

 

  • “ Unii mi se par zgarciti sau oportunisti. Spre exemplu, ies de 5 ori cu un tip si deja considera ca el poate sa imi dea sfaturi ce sa fac ca sa castig mai multi bani. Dar ce pisici te mananca pe tine cat castig eu sau cat pot castiga ??? Ies cu unul si sper la ceva actiune si el imi pune doar intrebari despre locul de munca, despre relatiile profesionale si despre salariu – ok, da-mi add pe LinkedIn atunci, nu ma scoate la cafea si nu imparti prajitura aia cu mine daca nu vrei decat o colaborare profesionala, you asshole!!! Too many men whores din pacate, prea multi tipi care umbla dupa bani si “oportunitati” si care mai ne si acuza pe noi ca suntem materialiste.” – D. 28 ani

 

  • “Ma enerveaza foarte mult aroganta si superficialitatea neintemeiata. Zic insa de aroganta neintemeiata pentru ca deh, unii au de ce sa fie mandri, unii chiar au realizat ceva si nu ma deranjeaza o atitudine usor aroganta la un barbat care chiar are niste realizari. Adica, doar pentru ca un tip are 3 costume si ca invarte si el niste hartii intr-un birou nu inseamna ca il face superior in vreun fel. Ma enerveaza cand un tip e complet spalat pe creier de o corporatie si incepe sa se comporte brusc de parca ar fi alta persoana doar pentru ca si-a pus o cravata in jurul gatului. Omule, e o cravata. Revino cu picioarele pe pamant. Sunt copii care mor de foame, mediul inconjurator e complet futut de companii ca aia in care lucrezi tu, parintii tai sunt batrani si nu te-au mai vazut de un an, afara e frumos, o tanti trece strada cu un pudel in lesa. Nu stiu, consider ca sunt multe alte probleme si multe alte chestii relevante pe lumea asta in afara de faptul ca tu plimbi un costum si o cravata dintr-un birou in altul.” – C., 26 ani 
  • ” Am patit de multe ori la intalniri ca indivizii sa vorbeasca de rau de propria persoana si sa se prezinte intr-o lumina incredibil de proasta. Adica, relatiile de orice fel presupun o anumita colaborare. Nu poti sa vii sa imi vinzi un produs si sa imi spui la negociere ca e cel mai prost de pe piata si ca o sa se strice in 2 zile si sa te astepti serios ca eu sa investesc in acel produs, ba chiar sa te miri ca nu il accept dupa ce tu singur i-ai facut reclama negativa.
    So, nu zic ca un tip care are acasa nevasta si 5 copii sa umble pe strada fara verigheta, sa agate gagici si   sa le minta ca e singur si disponibil, dar majoritatea barbatilor sunt mult prea sinceri mult prea repede si complet inutil si neproductiv. Vrei sa “swipe me off my feet”, nu sa imi dai o lista cu cele mai grave defecte ale tale si cu planurile tale exacte de viata care nu ma includ. Adica pisici, nu pot pastra un nivel suficient de entuziasm ca sa ies cu tine a doua oara daca din start imi spui ca nu iti doresti o relatie, ca nu esti facut pentru relatii, ca vrei o relatie dechisa, ca ai deja o relatie, ca esti inca indragostit de prietena ta care te-a parasit acum 2 ani, ca vrei doar ceva profesional plus sex, ca nu vrei nimic serios etc.

    E ca si cum mi-ai spune ca imi vinzi o masina careia maine or sa ii sara toate rotile si pentru care nu imi oferi nicio garantie. Crezi ca o sa o cumpar? Nu. Asa ca -prezinta ceva pozitiv despre masina aia sau nu imi consuma timpul. Nu o sa apreciez ca esti sincer, pur si simplu o sa zbori si o sa selectez un tip mai diplomat, care o sa lase macar deschisa posibilitatea unei colaborari si negocieri si a unei dezvoltari. Pentru ca nici eu nu stiu din prima cum va evolua o relatie dar asta nu inseamna ca iti spun ca probabil o sa fie doar un one night stand pentru ca nu ma vad pe termen lung cu un tip ca tine.” – L. 30 ani

  • ” Ma enerveaza teribil cand imi este invadat spatiul personal. Am dat peste o groaza de tipi care considera ca e un lucru bun sa ma ia in brate fara motiv desi abia ne-am cunoscut de nici 30 de minute sau care sunt mult prea apropiati fara sa avem vreo treaba unul cu altul. Eu sunt o persoana destul de introvertita si mi-e cam rusine sa ii spun sa stea departe, dar ma deranjeaza extraordinar de mult. Adica, daca suntem prieteni sa zicem ca tolerez, dar daca nici nu ne cunoastem nu cred ca e treaba ta sa fii asa apropiat de mine daca eu nu dau nici un semn de interes. Apoi tot ei se plang la mine ca vai de tipi de treaba sunt si de asta nu sunt placuti de fete. Nu! Nu sunteti placuti pentru unii dintre voi sunteti creepy!” – A, 22 ani

 

  • “Am patit ca un tip sa ma invite in oras, iar cand ne-am vazut sa ma jigneasca de cateva ori, dupa care sa fie scandalizat ca nu am vrut sa merg la el sau sa ma mai vad cu el. Ma enerva ca incerca sa imi spuna lucruri pe care le invatase el la facultate, iar eu care nu aveam nici o treaba cu acel domeniu nu aveam sa stiu astfel de detalii si ma trata de parca as fi fost proasta ca nu le cunosteam. ” – M, 24 ani

 

  • ” O data am fost oprita pe strada de un tip care mi-a spus ca sunt sotia lui din alta viata. La un moment dat m-a apucat de brat si nu voia sa imi dea drumul desi i-am zis sa ma lase in pace. A fost o experienta infricosatoare.” – C, 22 ani

 

  • “Ma enerveaza teribil acesti asa numiti “pick-up artists”. Stau linistita si astept pe cineva prin zona Unirii si vine un individ random la mine, care incepe sa vorbeasca intr-un mod fals recitand parca un discurs prost structurat cu pauze nepotrivite spunandu-mi (cu totii acelasi lucru) “Hey, eram cu prietenii mei si te-am vazut asteptand aici si am zis sa ma bag in seama cu tine. Eu sunt X. (intinde mana)..etc.”; Am fost incredibil de surprinsa cand la 5 minute dupa ce il respinsesem pe unul din ei, a venit altul folosind alta placa – “Esti sigur ca astepti pe cine trebuie?”. Am ramas perplexa si nu stiam daca sa fac misto de el sau sa ii spun sa ma lase in pace. Nu ii suport pe acesti oameni. ” – S, 23 ani

 

Cam asta a fost pentru un moment. Pentru urmatorul articol voi reveni cu pareri din partea sexului masculin, caci si noi fetelor avem nebuniile noastre si sa vedem ce parere au si ei. Va astept cu comentarii fie despre diverse intamplari prin care ati trecut, fie alte pareri si va doresc o zi cat mai frumoasa in continuare. 😀

Cu mult drag,

kitteh2

Cum sa supravietuiesti inceputului de primavara 101

Dragii mei cititori, acum ca a venit primavara si ca soarele a inceput sa ne incalzeasca, ca nu mai avem motiv sa injuram mocirla prin care trebuie sa trecem fie ca vorbim de bocanci, cizme sau rotile masinii, este foarte posibil sa ajungem sa ne confruntam cu fenomenul numit “astenie de primavara”. 

Pentru cine nu este familiarizat cu acest fenomen, o sa va spun pe scurt ca in momentul in care se trece de la iarna la primavara corpul nostru are nevoie de o perioada de timp pana sa se obisnuiasca. Astfel ca manifestarile acestei stari sunt reprezentate de slabiciune, lipsa de energie, tristete nemotivata, dureri de cap, insomnii si alte multe simptome asemanatoare cu cele ale unui sindrom premenstrual prelungit (femeile au trait, barbatii au urmarit).

In acest moment pot sincer sa spun ca am fost si eu curprinsa de acest fenomen si am inceput sa imi iau la gandit toate alegerile facute in viata. Uneori chiar ma panichez cand vad ca parca orice dorinta pe care as fi avut-o ca sa realizez ceva sau orice urma de inspiratie pare ca dispare si ca starea mea se rezuma la oboseala si plictis. De asemenea, observ cu fiecare moment ca energia mea este limitata si orice interactiune (ce implica oameni) ma oboseste. De multe ori stau si ma gandesc ca poate ceva este in neregula cu mine, ca nu mai sunt buna de nimic. Sa nu mai spun ca uneori devin chiar usor instabila si ma las enervata de orice lucru mic, situatie care nu este tocmai obisnuita in cazul meu. Sunt destul de sigura ca multi dintre voi treceti exact prin aceleasi stari (mai ales daca sunteti si studenti) si as vrea sa va transmit ca nu este nimic neinregula cu voi si mai ales ca nu sunteti singurii.

Imi amintesc ca eu cand eram eleva parca nu eram atat de afectata de aceasta astenie sau cel putin eu nu am observat. Trebuie sa recunosc ca ma descurcam destul de bine la liceu fara a depunde prea mult efort si cam treceam cu vederea astfel de situatii. Odata ce am devenit studenta (lucruri serioase, dom’le), viata mea parca a capatat o alta nuanta. Nu imi mai permit sa fiu intr-atat de superficiala, ideea de viitor este importanta, mai ales la o facultate care iti ocupa destul de multi ani din viata si nu iti ofera foarte multe satisfactii de moment. Sunt multi ani implicati la mijloc si consider ca e destul de dificil sa te trezesti intr-un punct si sa constati ca faci totul de nevoie si mai putin de voie si mai ales ca alegerea facuta nu ti-a apartinut tocmai tie. Totusi, cand observi ca orice mica urma de dorinta de a continua pare ca a disparut, strict in cazul meu pot spune ca apare un semn de intrebare.

Aici a intervenit draga si scumpa mea mama, care m-a trezit la realitate, amintindu-mi ca nu sunt chiar asa nebuna si ca exista aceasta “astenie”. Eh, aici m-am desteptat si mi-am amintit ca in momentele de astenie,  sunt sanse mari ca orice posibila dorinta de a face ceva pare ca ar disparea. Ajung uneori sa nu simt ca mai vreau ceva,  sa nu simt ca ma mai inspira ceva. Nici macar sa dorm nu imi doresc uneori. Parca as fi intr-o stare vegetativa, observand cum zilele trec pe langa mine una dupa alta, iar eu le urmaresc intr-un mod pasiv. Nu se intampla nimic interesant si nu imi doresc sa generez ceva care sa faca ziua interesanta. Ma multumesc sa stau acasa si sa imi ocup creierul, iar daca cineva incearca sa ma scoata intr-un fel sau altul din aceasta stare vegetativa, eu am tendinta sa raspund destul de dur.

Cand nu stii despre ce e vorba poate sa fie o senzatie destul de infricosatoare. Pentru mine a fost si mai ales pentru ca in general sunt o persoana destul de activa si mai mult sau mai putin vesela. Dupa ce m-am prins de cum sta de fapt situatia, am inceput sa fiu mai linistita.

Din fericire, aceasta stare nu este menita sa dureze pentru totdeauna, desi ca student e posibil sa incepi sa te simti mai mereu obosit. Facultatea tinde sa aiba efectul asta asupra oamenilor, care cu fiecare an de facultate care se duce par din ce in ce mai secati de viata. Hehe, stiu prea bine cum e treaba si cu asta, dar este o discutie pentru alta data.

In concluzie, pentru toti cei care sufera de aceasta lipsa de vlaga / astenie de primavara, va recomand sa nu va faceti prea multe griji, o sa vedeti ca veti fi mai okay in timp. De asemenea, puteti sa incercati pe cat posibil sa beti multa apa, sa mancati cat mai sanatos (suficiente legume si fructe) si sa mergeti la plimbari au pied daca vreti sa va usurati nitel viata. Daca vreti sa fiti speciali ca mine, ciocolata (de preferat neagra – pentru binele vostru!) si jocurile video s-ar putea sa va faca oarecum astenia mai suportabila. Desigur, pe ideea “sa faci ce zice popa si nu ce face popa” o sa va spun ca prima optiune este mult mai indicata.

Ca sa inchei frumos, va doresc tuturor celor care aveti liber in aceasta perioada : “Vacanta placuta! / Concediu placut!”,  Sarbatori fericite pentru toata lumea! si desigur sa nu uitam de cea mai importanta parte –>  “Fie ca..”

Cu mult drag,

kitteh2

Cand pisica nu-i acasa..

Dragii mei cititori, am decis de aceasta data sa abordez un subiect nitel mai delicat, anume Inselatul.

Cand ne gandim la inselat, probabil ca multi dintre noi simtim un gust amar in gura, in timp ce altii poate nu isi bat prea mult capul cu acest lucru. Pentru cel care inseala sunt sanse mari sa nu fie la fel de neplacut (sau poate doar pe moment), deoarece ca sa inseli s-ar putea sa existe cateva motive pentru care nu vrei sa renunti la persoana cu care esti in mod oficial – cine stie? Poate te afli intr-o relatie din care nu iti vine sa iesi caci deja s-a instalat obisnuinta si chiar daca esti multumit cu ceea ce ai, parca totusi ai mai incerca si altceva sau poate ca ai o nevasta / un sot care urla tot timpul si te abuzeaza fizic sau emotional si iti gasesti alinarea doar in bratele altei persoane, dar totusi nu vrei sa divortezi pentru ca este rusine/ etc. sa faci acest lucru.

In orice caz, motive sunt multe.

Pe de alta parte, in cazul celui care este inselat apare dezamagirea..si nu numai. Apare o lipsa totala de incredere in oamenii din jur si o lovitura buna in orgoliu (mai ales daca se intampla sa afli cine este persoana care a participat la aparitia coarnelor tale si o consideri inferioara din x aspecte). Este neplacut si dureros si intr-o masura sau alta este posibil sa influenteze intr-un fel sau altul relatiile viitoare, fie ca e vorba de a te activa la anumite semne care iti par asemanatoare cu experienta anterioara ce a implicat inselatul, fie ca e vorba de o continua suspiciune. Sunt oricum chestii la care trebuie sa lucrezi singur ca sa le vindeci si sa scapi de ele.

Dintr-o subtila observare a unor persoane despre care stiu sigur ca au inselat, am ajuns la o oarecare concluzie si anume: o buna parte din ei ajung sa capete o gelozie aparte, foarte interesanta si de multe ori nefondata. Privind in cealalta directie o buna parte din persoanele inselate ajung sa aiba incredibil de putina incredere in partener. In concluzie, sunt sanse mari ca ambele parti sa iasa cu niste mici (sau chiar mai mari) traume dintr-o astfel de situatie. O parte din cei care au inselat isi asteapta karma si parca cumva o cauta, iar o parte din cei inselati se asteapta sa se intample din nou, dintr-un motiv sau altul si pot deveni usor paranoici in anumite situatii sau eventual vor incerca sa fie cea mai buna varianta a lor astfel incat sa nu ii dea nici un motiv partenerului ca sa ii paraseasca. Par cam acelasi efect din ambele parti, nu?

Ca sa va linistesc putin, din fericire si nefericire totodata, daca o fi sa se intample asa ceva, probabil ca o sa se intample. Oricat de mult te-ai chinui sa faci totul perfect sau ai incerca sa impiedici acest lucru, daca omul o sa cunoasca o persoana anume care sa il faca sa se simta cum nu s-a mai simtit vreodata si daca alegerea lui in acel moment este sa insele (si nu e vorba aici numai la actiuni fizice – o sa explic mai jos mai multe), atunci indiferent de cat de minunat esti ca om, in acel moment nimic nu mai tine de tine. Tocmai de aceea, nu cred ca are sens sa te stresezi foarte mult sa faci totul perfect, caci sunt sanse mari sa te epuizezi si sa iti dai jos in cele din urma aceasta masca. Consider ca autenticitatea este cea mai buna si daca o fi sa te placa cineva si sa vrea sa stea o sa stea, iar daca nu vrea sa stea e alegerea lui si nu e musai sa tina neaparat de tine. E foarte important sa incerci sa fii cea mai buna varianta a ta, dar in principal pentru tine, nu pentru a tine o persoana alaturi.

De asemenea, cu atat te chinui mai mult sa impiedici asa ceva, cu atat sunt sanse mai mari sa atragi asta in viata. Aviz celor care se manifesta prin crize de gelozie – tocmai asta e ceea ce ii face pe oameni sa vrea sa insele.

Acum sa explic si ce am vrut sa spun prin ” nu este vorba numai de actiuni fizice”. Cand spun asta ma refer la momentul in care cunosti un om care ti se pare incredibil de interesant in timp ce esti intr-o relatie si incepi sa vorbesti cu el – pe ascuns. Cand ajungi sa stai cu partenerul/a si sa scrii mesaje catre acea persoana si stai cu frica ca o sa te vada atunci ar fi probabil cazul sa stai nitel cu tine si sa te gandesti daca merita sa mai stai cu persoana pe care o ai alaturi sau o preferi pe cealalta.

Desigur, nu stiu daca sa consider acest lucru ca fiind “inselat” sau nu, dar cu siguranta din punctul de vedere al unei persoane care a asistat la un astfel de comportament, ei bine, este destul de neplacut si mai ales deranjant. Pentru ca intr-un fel sau altul..chestia asta se simte. Se simte raceala, se simte prefacatoria. Asta sau sunt eu o persoana mai empatica de fel.

Inca un lucru pe care il consider important. Daca inseli sau esti in perioada de pre-inselat (cred ca asa o sa o numesc) si ai avut discutia cu tine si ai decis ca iti place mai mult a doua persoana, elegant ar fi sa stai cu persoana cu care ai impartit o perioada de timp, sa ii explici situatia si sa fii un om cinstit si sincer. Ai putea sa o scutesti de multe frustrari si probleme ulterioare.

Regula numarul 1 in viata : Don’t be a shitty person with the people you love or love you

( Din proprie experienta inteleg ca sunt momente in care esti shitty cu tot felul de oameni, din diferite motive, dar macar putin respect fata de niste persoane cu care ai petrecut o anumita perioada de timp cred ca poate oricine sa aiba )

Consider ca este perfect in regula ca oamenii sa nu mai iubeasca, se intampla, dragostea se duce la un moment-dat, fluturasii in stomac isi iau zborul, pasiunea se cam stinge, e in regula sa nu mai simti. Nu cred totusi ca este in regula sa te porti totusi aiurea cu o persoana fata de care la un moment-dat ai simtit ceva, asta daca nu cumva ti-a facut la randul ei o chestie aiurea. Dar pana la urma, asta e strict parerea mea si fiecare face cum crede.

Astfel ca, indiferent ce s-ar intampla sau ce schimbari ar aparea, consider ca este mult mai frumos sa vorbesti si sa expui problema, sa ai respect fata de cealalta persoana si sa actionezi cu maturitate si nu pe baza orgoliului sau frustrarilor si de asemenea, ar fi de preferat sa se intample asta inainte sa se ajunga la partea cu inselatul. Cred ca viata ar fi mult mai simpla daca oamenii ar vorbi mai mult unii cu altii si ar fi sinceri, dar fiecare are pana la urma propriul interes in viata asta si tot ce putem noi sa facem este sa ne simtim bine cu noi insine si sa incercam pe cat posibil sa ii ranim cat mai putin pe altii prin modul nostru de a ne simti bine.

Sa nu uitam totusi ca inselatul este o alegere, iar replica cu “nu a fost din vina mea, a fost un accident” este o absurditate imensa (si nu vreau sa aud de povestea cu gemenii). Daca ierti persoana pentru ca a fost “un accident” atunci probabil ca o vei pati si a doua oara…si a treia.

Mi-ar placea sa citesc si parerile voastre in privinta acestui subiect ^_^

Pana data viitoare, numai bine!

kitteh2

 

Ganduri la 4:44

Buna dimineata, dragii mei!

Ati avut momente in care v-ati trezit dintr-o data in miezul noptii fara vreo nevoie aparte de a mai dormi? Tocmai ce am patit eu acest lucru si nu este prima data. Sa fiu sincera, este  un fenomen interesant, dar nu tocmai placut pentru orele ce ma asteapta. Cum nu mi s-a intamplat suficient de des, nu pot gasi un motiv anume pentru care mi se intampla, dar este in regula, caci astfel de momente sunt perfecte pentru gandit, meditat sau momente de discutat cu propria persoana. Uneori sunt bine venite, alte ori mai putin.

In situatia de fata, consider ca este un moment destul de bun si mi-ar face o deosebita placere sa il impart cu voi.

Prima parte din articol o voi incepe cu o intrebare.

” Credeti in semne? “

Cand spun semne ma refer la diferite situatii care sunt menite intr-un fel sau altul sa insemne ceva mai mult decat un simplu eveniment superficial. Un moment aparte in care ai parte de o experienta ce iti deschide mintea intr-un fel sau altul sau mai degraba iti confirma niste suspiciuni pe care probabil le-ai avut sau iti ofera un raspuns la o intrebare care nu iti da pace.

Eu cred, intr-o oarecare masura. La fel de mult cum cred ca fiecare lucru din viata noastra se intampla intr-un fel sau altul cu un scop chiar daca pe moment nu il putem intelege. Nu zic ca este un lucru bun sau rau, dar un motiv clar este in spate.

Sunt extraordinar de multe lucruri care nu pot fi intelese sau explicate, iar uneori acest mister poate sa infrumuseteze cumva viata sau sa ne faca sa ne punem si mai multe intrebari. Sunt sigura ca vi s-a intamplat si voua de multe ori sa aveti parte de anumite evenimente in viata care pe moment sa va aduca un anumit nivel de suferinta, iar dupa o anumita perioada, privind retrospectiv si coreland cu prezentul sa intelegeti ca poate anumite lucruri care au avut loc au luat o intorsatura mult mai buna decat v-ati fi dorit poate sau v-ati fi asteptat.

Acesta este modul prin care vreau sa deschid si partea a doua a discutiei, anume ” ce inseamna a fi conectat la prezent si cum sa procedam cu umbrele trecutului”.

In viata mea am avut parte de o multime de oameni care mi-au spus de multe ori lucruri precum “inca am chestii nerezolvate in trecut” sau ” este un lucru in trecutul meu care ma urmareste” sau pur si simplu pareau parca sa retraiasca in continuu anumite momente fiind incapabili sa treaca prin ele si sa mearga mai departe. Trebuie sa recunosc ca imi era destul de greu sa inteleg acest lucru pana ce am ajuns la un moment-dat sa am si eu parte de o experienta cu trecutul. Am stat putin sa ma gandesc in unul dintre momentele de constientizare si de conversatie cu propria persoana si mi-am zis asa:  “Pai bine, mai fata, mai..trecutul e trecut..nu poti sa il aduci inapoi si nu poti sa schimbi nimic..lucrurile nu au mers cum ti-ai fi dorit – chiar deloc. Au contraire, a fost destul de neplacut si destul de deranjant si te-a lovit mult din foarte multe directii..dar te ajuta cu ceva sa cari toate aceste pietre in spate? Te ajuta cu ceva o serie de sentimente capatate in urma unor experiente negative? Te propulseaza mai departe? Te ajuta sa te dezvolti?”.

– Categoric, Nu!

Mi-am zis eu apoi destul de clar si raspicat in timp ce mintea mea urla in fundal – ” Ai innebunit? Iti amintesti de situatia x? Iti amintesti ce s-a intamplat atunci? Vrei sa se intample acum la fel? Mai stii cum te-ai simtit atunci? Daca nu esti atenta se va intampla la fel!”

Am stat apoi, m-am gandit si mi-a venit in minte un citat frumos care spune asa: „Insanity: doing the same thing over and over again and expecting different results.”

Daca schimbi parametrii intr-o situatie, rezultatul va fi cel mai probabil de fiecare data altul. Desigur, printr-o reglare aparte, este posibil totusi ca rezultatul sa fie acelasi, dar experienta va fi total unica.

Astfel ca, revenind la prezent, parametrii in situatia in care ma aflu sunt schimbati, pana si eu sunt alta persoana fata de cum eram in trecut. Ce am de castigat daca ma astept sa obtin acelasi rezultat precum cel anterior, daca am schimbat variabilele? Prin ce ghinion al naturii sa fiu eu tocmai aia care obtine acelasi rezultat cu totul schimbat? Am mai mult de pierdut daca stau tot timpul sa ma gandesc la toate lucrurile care ar putea sa iasa prost intr-un context fata de ceea ce as putea avea de castigat? Probabil ca da. Asa ca..de ce sa stau atat de mult sa diger fiecare lucru in parte in loc sa ma bucur de momentul prezent?

Dar mintea..aaah..mintea..care urla din nou in fundal – “Mai fiinta, dar stii cat ai tras ca sa iesi din situatia x si stii de cat tumult ai avut parte in situatia y..ia mai gandeste-te de vreo 100 de ori la toate situatiile posibile si analizeaza fiecare chestie posibila..poate poate vei avea nitel control de data asta..mai mult control de fapt, ai nevoie de mai mult control”

Mintea asta e o entitate aparte. Intoarce totul pe toate partile posibile. Gandeste mult prea mult in anumite situatii – ceea ce poate fi un impediment. Ganditul prea mult e aproape la fel de rau precum ganditul prea putin. Problema este ca aceasta minte extraordinara pe care o avem are impresia ca noi chiar putem controla fiecare lucru din viata noastra si ca daca schimbam sau daca facem sau daca dregem si daca ne stresam lucrurile vor iesi diferit. Ei bine, nu este asa. Cel putin in cazul meu, caci aici vorbim despre situatiile prin care am trecut eu, am ajuns la concluzia ca poti sa te dai peste cap pana innebunesti si sa incerci sa faci fiecare lucru perfect si migalos si tot sa esuezi lamentabil. Credeti-ma cand va spun, sincer, o buna parte din experienta mea din facultate, de pana acum, s-a bazat incredibil de mult pe improvizatie. De cand ma stiu studenta, nu cred ca mi-a iesit un lucru cum mi-am propus. Am improvizat mereu incercand sa ies din tot felul de situatii in care am reusit cumva voit sau nu sa ma bag.

Sunt foarte buna la planificat..si cu atat mai buna la improvizat cand vad ca planul meu este mototolit frumos si aruncat la primul cos. Asta a venit totusi cu multa experienta acumulata in timp din esecuri numeroase.

Acestea fiind spuse am ajuns la concluzia ca este destul de evident ca eu nu pot controla fiecare aspect al vietii mele. Asa ca..de ce ma agit? De ce gandesc atat si de ce ma tem atat? Ca poate sa iasa prost? Pai boo-hoo printeso..lucrurile ies prost! (Asta mi-am zis eu) Improvizeaza! Mergi mai departe. Ce o fi o fi pana la urma, vorba unui cantec romanesc (don’t judge)- “Ma doare o luna si merg tot mai departe” . 

In cele din urma, eu si cu mintea mea am analizat putin situatia.

  • Suntem de acord ca in viata sunt lucruri bune si mai putin bune
  • De asemenea, stim ca nu prea putem fi siguri de nimic – desi noi ca oameni avem printre marile noastre nevoi de sentimentul de siguranta
  • Nu putem controla fiecare lucru din viata noastra ca nu prea tine totul de noi
  • Nu putem modifica trecutul, iar viitorul nu a fost inca creat
  • Nu e intotdeauna numai vina unei persoane intr-o anumita situatie

Okay..pai..ce putem face atunci?

  • Putem sa ne dezvoltam, astfel incat increderea noastra in sine sa fie suficient de mare cat sa nu ne doboare anumite siuatii
  • Putem sa incercam pe cat posibil sa ne bucuram de momentul prezent, caci nu are absolut nici un sens sa ne auto-sabotam cu ganduri despre ce ar putea sa se intample in viitor
  • Putem sa fim precauti intr-o anumita masura si daca simtim/ constatam ca ceva nu este in regula sa incepem sa ne punem intrebari si sa le punem si altora intrebari in ideea de a clarifica o situatie. (Mintea are obiceiul de a inventa uneori lucruri, de a umple golurile lasate de ceea ce nu stim cu diferite presupuneri, cel mai simplu mod de a scapa de presupuneri este prin discutie – asa ca sunteti invitati sa vorbiti oameni buni! Nimeni nu o sa va citeasca gandurile!)
  • Putem sa ne gandim la viitor, sa ne pregatim pentru el, dar sa nu uitam sa ne bucuram de momentul prezent, caci odata trecut, acesta nu mai se intoarce

 

E mult de munca. E mult de munca sa iti tii mintea in frau cand aceasta vrea sa o ia pe campii. E greu sa scapi de frustrarile acumulate in timp si sa ajungi la un nivel in care poti face fata (cat de cat macar) la anumite situatii care dau cu tine de pamant. E de asemenea incredibil de greu sa lasi deoparte trecutul si sa iti iei de manuta mintea care se intoarce sa retraiasca niste lucruri de mult apuse. (“Minte..minte draga..hai cu mama, ca nu mai e nimic acolo pentru tine, ce-i mai bun acum vine. Rabdare si optimism, chiar daca miroase nitel urat momentul si locul in care te afli acum.”).

Din nefericire si fericire totodata, totul este trecator. Exista lucruri bune si mai putin bune, urcuşuri şi coborâşuri, iar fiecare om este prins in sinusoida numita viata. E important totusi sa ne amintim totusi sa ne intoarcem la momentul prezent, caci acesta este cel care ne construieste trecutul si in care se transforma viitorul cu fiecare secunda. Chiar daca lucrurile nu par bune sau tocmai ca par foarte bune tot ce putem face pana la urma este sa mergem mai departe si sa ne bucuram de ce avem indiferent de rezultat. Pana la urma, Drumul conteaza si mai putin destinatia.

Acestea fiind scrise, o sa incerc sa ma bag la somn nitel acum, poate imi si iese.

Pana data viitoare, va doresc cat mai mult bine si o zi frumoasa in continuare!

kitteh2

Trust fall

Buna seara, dragilor! La sugestia unui prieten care este totodata si un urmaritor al blogului, am decis sa scriu astazi despre “lipsa increderii in oameni” si parerea mea despre acest subiect.

Cand zic de lipsa increderii in oameni ma refer mai concret la dificultatea de a fi deschisa catre relatiile sociale si mai ales de a accepta persoane in viata mea fara sa ii consider potriviti pentru a-i tine alaturi de mine.

Astfel ca, daca in urma cu cativa ani eram deschisa cand venea vorba de a-mi face prieteni si desi aveam o oarecare selectie, nu prea se punea problema sa nu am incredere in oameni. Cu timpul insa, mi-a fost din ce in ce mai greu sa acord aceasta incredere atat de usor si mai mult, am ajuns intr-un fel sau altul sa ma astept chiar din partea celor din jur sa imi tradeze increderea. Din acest motiv, uneori e posibil sa adopt o atitudine mai dura sau mai deranjanta pentru cei din jur, dintr-o oarecare dorinta de a-i indeparta, incercand intr-un fel sa selectez oamenii care sunt dispusi sa stea alaturi de mine in ciuda momentelor mele neplacute sau care macar isi pun o intrebare in privinta atitudinii mele.

Desigur, cu fiecare moment in care actionez intr-un mod negativ, ma astept ca mai devreme sau mai tarziu sa imi primesc karma si sa dau peste oameni care la randul lor s-ar putea purta urat cu mine. Sunt momente in care chiar ma intreb cum as reactiona eu, la ceea ce spun altora si daca eu as fi capabila sa imi tolerez manifestarile.

Pe de alta parte, incerc pe cat posibil sa nu jignesc pe nimeni si sa imi controlez cat de cat comportamentul si atitudinea astfel incat sa nu ranesc pe nimeni, desi e posibil uneori sa o fac neintentionat. Mi s-a intamplat de cateva ori sa mi se reproseze ca zic lucruri care ii deranjeaza pe altii, dar niciodata nu mi-a spus cineva in momentul respectiv care este problema de fapt. Iar daca mi s-a spus, a fost probabil dupa ce am insistat eu si am primit initial jigniri si apoi am aflat motivul adevarat.

Din nefericire, o buna parte a oamenilor nu prea mentioneaza daca se simt deranjati de ceva, iar o alta parte, desi mentioneaza, o fac intr-un mod destul de agresiv. Eu am invatat in timp sa imi modific intr-o oarecare masura gandurile incat sa le filtrez si sa scot pe gura intr-un mod cat mai bland dar clar ceea ce vreau sa exprim (mai mult de nevoie decat de voie), caci de multe ori ceea ce spuneam era perceput intr-un mod negativ. Din nefericire, acest exercitiu este consumator de energie si daca ai in jur multe persoane carora trebuie sa le faci fata, e posibil sa clachezi la un moment dat, cum am facut si eu.

Revenind totusi la ideea de incredere in oameni, dupa momentul in care am clacat si am intrerupt legatura cu oameni fata de care consideram necesar sa ma controlez (si nu a fost de buna voie, tocmai de aceea mi-am simtit si increderea tradata), am apucat calea celeilalte extreme si am ajuns sa fiu exagerat de directa si sa adopt o atitudine destul de brutala tocmai in incercarea de a evita sa aplic acest control mult prea des, caci ma simteam secata. Astfel ca, am inceput sa fiu mai rezervata in privinta oamenilor pe care ii tineam langa mine si pe care ii tin in continuare, caci nu mi-ar face deloc placere sa trec prin aceeasi experienta neplacuta care m-a lasat cu atacuri de panica.

Din nefericire, fara increderea acordata de buna voie, relatiile umane nu prea se structureaza. Totul se bazeaza pe incredere, chiar si daca mergem pe strada, inconstient avem incredere in soferi ca nu vor da peste noi cu masina. In ciuda acestei increderi in soferi, avem o oarecare reticenta, caci nu stii niciodata ce se intampla, asa ca in acelasi timp suntem atenti la drum si la semafor.

Concluzia este urmatoarea : Cu totii am trecut prin experiente mai mult sau mai putin neplacute, care ne-a facut sa reducem nivelul de incredere in oameni. Ideea este ca a indeparta pe toata lumea nu este, cel mai probabil, o optiune, dar e identic valabil si pentru a fi deschis in totalitate. In cele din urma, cum mi-a spus intr-o zi un alt prieten de-al meu “Sa crezi ca va fi bine, dar pregateste-te pentru ce e mai rau” . Cu asta cred ca e cel mai bun lucru de spus. Nu vom avea niciodata certitudinea ca oamenii din jur nu ne vor insela increderea, dar asta nu ar trebui sa ne impiedice ca uneori sa o acordam, dar pe de alta parte sa fim siguri pe noi si sa ne dezvoltam pe cat este posibil, astfel incat daca se intampla cumva sa ne fie inselata increderea sa fim capabili sa trecem prin situatie fara sa ne loveasca cu o intensitate chiar atat de mare. Pana la urma, frica este singurul lucru care sta in spatele neincrederii, iar cand vom fi capabili sa ne depasim frica, vom fi probabil capabili sa acordam incredere neconditionat. Pana la urma, daca noi suntem in regula cu noi, nimeni nu ne poate rani in vreun fel. Cel putin nu la nivel emotional.

Eu insa, am de lucru la asta si cu timpul incerc sa imi recapat increderea in oameni, desi uneori parca apar o groaza de semne care imi spun ca nu are rost. Sunt inca tanara totusi si mai am multe de invatat. Asta e cert. Totusi, cu putin noroc, la un moment-dat voi reusi sa mentin un echilibru in viata mea in ce priveste increderea in ceilalti. Pana atunci, lucrez cat pot la mine si incerc sa vad fiecare situatie neplacuta ca pe o experienta care ma ajuta sa cresc.

Sper ca v-a placut articolul de astazi. Inca astept sugestii de subiecte pe care v-ar face placere sa le abordez si va doresc tuturor o seara cat mai faina. 😀

kitteh2

 

 

 

Attachment unavailable

Bine v-am regasit, dragii mei cititori! In urma unui moment de privit al zapezii pe fereastra camerei mele mi-a venit ideea sa abordez “Atasamentul” ca si subiect de aceasta data.

Ca definitie “atasamentul” este considerat ca fiind o dependenta sufleteasca de cineva sau de ceva. Ganditi-va cum e cand aveti un obiect care va place foarte mult si ajungeti sa il pierdeti. Este intr-adevar un obiect, dar va place si v-ati atasat de el. Pierderea lui poate genera o oarecare suferinta.

Pe de alta parte, stim probabil cu totii cum este sa ai alaturi o persoana cu care sa te intelegi de minune si cum in momentul in care pleaca din viata noastra ajungem sa ne simtim ca si cum ar lipsi o parte din noi.

Fie ca este vorba de o persoana sau un obiect, atasamentul ne poate genera suferinta (mai mare sau mai mica) in cazul in care pierdem lucrul fata de care ne-am atasat (persoana sau obiect).

In viata mea, am avut parte de foarte multe momente in care s-a intamplat sa pierd legatura cu anumiti prieteni din cauza a diverse motive, fie ca era vorba de inceputul de liceu, inceputul facultatii sau pur si simplu racirea relatiilor dintr-un motiv sau altul. Am invatat astfel ca este posibil ca in anumite situatii oamenii sa nu ramana alaturi de tine oricat de mult v-ati intelege si ca atasamentul este considerat un lucru inutil, daca gandesti ca toata lumea pleaca in cele din urma. Ei bine, ideea asta e totusi discutabila.

Pe de alta parte, cred ca este aproape imposibil ca mai devreme sau mai tarziu sa nu ajungi sa te atasezi de cineva, caci oricat ai controla acest lucru sau cel putin oricat ai incerca sa controlezi, uneori pur si simplu se intampla. In principal daca iti pasa de cineva, atasamentul va fi probabil prezent. Te trezesti intr-o dimineata impins de dorinta de a trimite un mesaj de “Buna dimineata!” si constati ca nu ai cui sa ii trimiti. Consider ca Atasamentul este mana in mana cu obisnuinta. Obisnuinta intensifica atasamentul.

Aduc ca argument urmatoarea idee. Sa presupunem ca timp de 3 luni de zile, in fiecare zi ajungi ai obiceiul sa bei cafeaua de dimineata intr-o cafenea aflata la doua statii de casa. In tot acest timp, in cafenea, vezi zilnic aceeasi persoana care iti serveste cafeaua cu un zambet pe buze. Dupa aceste trei luni, te trezesti dimineata asteptandu-te sa vezi acelasi om care iti aduce mereu cafeaua, dar de aceasta data este altcineva. Nu ai avut nici o legatura cu acel om, dar intr-un fel erai obisnuit sa fie el cel care te serveste.

Desigur, nu e musai ca toata lumea ca capete un atasament si mai mult de atat nici macar nu trebuie sa fie ceva intens, dar simti o oarecare absenta care te poate face sa oftezi. Nu e ceva care sa iti influenteze foarte mult viata, dar iti amintesti zilnic de personajul acela atunci cand iti bei cafeaua.

Daca in schimb persoana de care te atasezi chiar ajunge sa iti influenteze mai mult viata (ex. prieteni, iubit/a, familie), atunci senzatia de pierdere este mai intensa.

Astfel ca..ce e de facut? Cum sa nu ne mai atasam? Sau sa ne mai atasam? Cum sa procedam?

Aici probabil ca va voi dezamagi putin, caci nu prea pot sa va dau o sugestie sau un sfat, dar va pot spune experienta mea. In prima faza am fost tentata sa incerc sa nu ma atasez, dar asta nu prea functioneaza. Nu la mine cel putin. Din acest motiv am ales o alta optiune si anume “constienta”. In momentul in care o persoana pleaca din viata mea, probabil ca voi fi trista, dar constientizand faptul ca oamenii vin si pleaca, mi-e oarecum mai usor sa accept situatia.

In acest moment sunt inca in perioada de testare a teoriei. Sau cel putin lucrez la asta. Astfel ca fac tot ce pot sa ma bucur de fiecare moment pe care il petrec alaturi de persoane si cat o fi dat sa dureze, atat o sa dureze si mergem apoi mai departe. Ce am invatat eu din experienta mea de pana acum este ca de fiecare data cand cineva pleaca din viata ta, ajunge intr-un fel sau altul sa fie inlocuit cu altcineva. Nu va fi in veci acealasi lucru, evident, dar oamenii nu ar trebui comparati, caci fiecare experienta este diferita in felul ei.

In concluzie, consider ca atasamentul are rolul sau intr-o relatie de orice tip si fara macar o portiune de atasament nimic nu ar putea sa functioneze. In ciuda a ceea ce am spus mai sus, nu cred ca este tocmai inutil, dar cred ca este important sa fim constienti de existenta lui si sa nu lasam ca acesta sa ne controleze vietile si mai ales sa ne dea peste cap. Sunt astfel de parere ca o urma de atasament este benefica in timp ce o dependenta bazata pe atasament…nu prea.

O zi cat mai buna va doresc si aveti grija de voi, ca îi “jer”!

kitteh2