Interviu: Andrei Pintea-Dobrin

13237833_1316419061706518_7019477097557053149_n

Andrei Pintea-Dobrin este un tânăr de 25 de ani (proaspăt impliniți) care de mic copil a hrănit o pasiune imensă pentru muzică și ceea ce înseamnă aceasta.

Instrumentul său de bază este chitara, dar el poate fi considerat în realitate un multi-instrumentalist  deoarece poate mânui foarte bine și alte instrumente (de obicei cu corzi) care îi ajung în mână. El a fost de acord să ne spună câteva cuvinte despre el și experiența lui.

A: Bună Andrei! Cum te simți?

APD: După o zi lungă de muncă, pot spune că în acest moment mă simt destul de relaxat! (zâmbește)

A: Ce ne poți spune despre tine în câteva cuvinte?

APD: Păi, ce pot să zic despre mine..sunt un artist! Deși, în loc de artist, mai potrivit ar fi muzician! Sau cum îmi place mie să zic – lăutar!

A: De cand a început pasiunea pentru muzică? Ce te-a determinat să te îndrepți către această zonă?

APD: Prima amintire pe care o am legată de această pasiune mă duce undeva la vârsta de 6 ani. Pe MTV se difuza videoclipul de la melodia “I don’t wanna miss a thing” a trupei Aerosmith și eram foarte impresionat de chitară. Îmi amintesc că am luat o rachetă de badminton și am început să imit. Trebuie să recunosc că a fost o senzație pe care nu o voi uita niciodată în viața mea! Faptul că ulterior, când am avut la îndemână o chitară, am reușit să mă descurc singur, m-a determinat să continui cu asta! Mă uitam la câte un chitarist (ex.Joe Satriani, Zakk Wylde), vedeam ce face, apoi încercam și eu..și îmi ieșea! Cred că asta m-a stimulat cel mai mult!

15079037_1484769434871479_1174838930262090566_n

A: Care a fost prima ta chitara?

APD: Prima chitară a fost practic o jucărie! Era o chitară pe care am văzut-o într-un hypermarket! La vremea aceea era în jur de 100 de ron și mi-am strâns alocații ca să mi-o pot cumpăra! Este vorba de o chitară clasică, pentru copii, destul de micuță pe care o am și acum și  cânt încă la ea!

A: Am inteles ca ai facut parte dintr-o trupa. Ce ne poti spune despre asta?

APD:  Ei bine, după doi ani de zile de studiat și cântat singur în dormitor am avut ocazia să cunosc o trupă și să cânt alături de ei pentru aproximativ 3 ani! Împreună cu ei am concertat prin țară! Pot sincer să spun că au fost cei mai buni ani din viața mea! În acel moment am văzut un vis pe care l-am avut de când eram mic materializându-se în fața mea! Mă simțeam, efectiv, ca un rockstar! Salutam pe stradă oameni care nu îi cunoșteam, dar ei mă cunoșteau pe mine! Acei oameni mă cunoșteau pentru că m-au văzut pe scenă! Au văzut afișe, au ascultat pe youtube și așa mai departe! Au fost cei mai buni ani din viața mea!

574829_440965619251871_6983161_nA: Daca ai mai avea ocazia, ai mai vrea sa fii intr-o trupa?

APD: Oh doamne, nici nu aș clipi!

A: Nu te-ai gândit la posibilitatea de a-ți înființa propria trupă?

APD: Ba da! Din nefericire aici m-a lovit realitatea! Eu aveam un stil de a cânta, căutam ceva anume, ceilalți nu aveau aceeași dorință! Când am găsit oameni care să vrea să cânte acel ceva pe care îl căutam eu au intervenit alte probleme precum lipsa de seriozitate sau alte lipsuri! Practic întotdeauna a apărut câte un lucru major care a intervenit în buna funcționare!

A: Ce stil de muzica iti place sa abordezi? 

APD: Ow! Aici voi reveni la ce am zis mai devreme cu faptul că sunt lăutar! În momentul de față, după 8 ani de zile de cochetat cu mai multe instrumente, nu doar cu chitara, aș putea spune că nu am un gen preferat de muzică! Dacă îmi place ceva o să descopăr mai multe despre acel ceva, o să caut, o să aflu mai multe și o să îi dau propria mea interpretare!

A: Ce tip ce muzica asculti de obicei?

APD: Cu precădere, metale! Metale cât mai grele și mai agresive pentru că în cazul meu acționează ca și terapie! După o zi de lucrat într-un call center ai nevoie de așa ceva!

A: Ce te inspiră în compozițiile tale?

APD: Wow! Hmm..Mă înspiră emoțiile pe care le trăim – ca oameni! Sunt atât de sălbatice, de necontrolate! Sunt pure! Încerc pe cât posibil să redau asta prin melodiile mele, prin ideile pe care le am! Când pun mâna pe un instrument și încep să scot sunete din acel instrument, speranța mea este ca oamenii care aud acele sunete să simtă ce am simțit și eu în momentul în care mi-a venit inspirația!

16558707_1585032044845217_767374617_n

A: La început am zis că te putem considera multi-instrumentalist! La ce alte instrumente mai poți cânta? 

APD: Păi..pot cânta la bass, la vioară, la tobe, la violoncel, harpă, pian! Mi-au trecut multe instrumente prin mână! Revin la ideea de lăutar (pentru a treia oara) – reușeam să pricep acele instrumente din momentul în care puneam mâna pe ele! Le învățam pe loc! Nu am avut nevoie de studii aprofundate, nu a fost nevoie să citesc despre acel instrument, pur și simplu mă jucam cu instrumentul și vedeam pe parcurs ce se întâmpla!

A: În încheiere, ce sfat ai avea pentru cititori?

APD: Aș avea de fapt câteva sfaturi, nu doar unul singur! Primul sfat ar fi: Dacă te apuci de un instrument și ești lăutar ca mine, e bine să îți cauți să ai măcar ca rezervă, ca un plan, ca un back-up, un profesor! Pentru că vei ajunge la un moment-dat la un punct în care nu poți să faci mai mult singur și ai nevoie de cineva care a făcut acest lucru într-un mod profesional. Al doilea sfat: O să vă dau “crezul” chitariștilor care sună ceva în genul “Exersează, exersează, exersează,exersează, exersează” – mai repetați voi de 500 de ori chestia asta și o să înțelegeți!

Advertisements

Interviu : Ioana Mocanu

Astazi va voi prezenta povestea unei adevarate întreprinzatoare, care a muncit din greu pentru a-și vedea visul implinit. A fost eleva la Liceul Gheorghe Sincai, din Bucuresti, apoi studenta la SNSPA – stiinte politice si in cele din urma un master baz13882174_1073038582731935_3874700025864623461_nat pe Politici, Gen si Minoritati tot la SNSPA. La doar 28 de ani se ocupa de o companie de organizat activitati pentru timpul liber – Creative Board Gaming (CBG), iar in acest articol ne va spune cateva lucruri despre experienta pe care a avut-o in acest domeniu.

A: Cum a inceput ideea de CBG?

I: CBG a pornit dintr-o pasiune pentru jocuri. Prin intermediul unui prieten am descoperit in anul 2011 jocul Game of Thrones. La acea vreme nu exista serialul, doar cartile. In ciuda faptului ca este un joc complicat, a fost primul pe care l-am descoperit si l-am jucat pentru o lunga perioada de timp. Dupa aceea am inceput sa descoperim si alte joculete.

Mi s-a oferit mai apoi oportunitatea de a lucra in domeniul jocurilor, ceea ce am si facut, mi-a placut foarte mult si nu numai ideea de a te juca, dar si aceasta parte administrativa. Mi-am facut apoi curaj si am mers mai departe – la a face singura treaba asta.

In 2013 a inceput proiectul CBG. Eu impreuna cu asociatul meu am reusit sa deschidem firma prin intermediul unor fonduri de la bugetul de stat pentru tineri.Surprinzator, am reusit sa obtinem banii prin proiectul nostru de afaceri.  De atunci tot mergem inainte si consider ca am gasit si calea care ne reprezinta.

A: A fost un drum greu? Ai dat peste multe “ziduri”?

I: Nu..sau cel putin nu le-am privit eu ca pe niste ziduri, ci mai mult ca pe niste provocari. Din cauza faptului ca nu am avut o suma de bani care sa ne sustina o perioada prea lunga de timp, a fost nevoie sa ne dam seama destul de repede cum se produc banii ca sa putem sa supravietuim. Mai ales ca nu aveam experienta de afaceri si nici un mentor care sa ne ajute si nici nu putem spune ca suntem genii..astfel incat nu prea aveam mai nimic in acest sens, a trebuit sa ne luam multe bobarnace ca sa invatam tot ce trebuie facut. Nu au fost putine momentele in care am simtit ca ar trebui sa inchidem pentru ca nu aveam resursele ca sa putem continua.

Lipsa de experienta a fost intr-adevar o problema, dar cu perseverenta am reusit sa trecem peste asta. Mai este problema si ca sediul nostru, avand o locatie centrala, este automat tinta unor reprezentati ai institutiilor statului, care vor sa te amendeze, acesta fiind de asemenea un risc, pentru ca in loc sa stam sa ne gandim cum sa producem ce avem nevoie ca sa dezvoltam afacerea, noi eram stresati ca vine controlul care oricum nu se incheia niciodata doar cu un avertisment. Nu amenzile erau totusi problema, ci modul in sine, stresul pe care il aducea. De multe ori chiar ma simteam..sa zic..hartuita de aceasta situatie.  Adica, da, legile trebuie intr-adevar respectate, dar sunt de parere ca sunt anumite lucruri care nu prea au sens, parca numai in ideea de a scoate bani de la noi.

12998458_676209142519986_2318172079306522139_n

A: Stiu ca ati avut parte de mai multe schimbari ale locatiei. Ce nu a mers bine?

I: In fiecare situatie a aparut cate o problema pe care nu am anticipat-o. Initial au fost cheltuielile foarte mari, am stat acolo cat am putut de mult in ideea de a avea o vizibilitate cat mai buna, sa avem pe cine sa mutam intr-o zona mai putin vizibila, dar cu cheltuieli mai mici. Ulterior ne-am mutat, dar au aparut alte provocari, iar motivul pentru care am plecat din cel de-al doilea loc a reprezentat realizarea faptului ca, noi, in incercarea de a oferi cat mai multe oamenilor, am intrat in niste domenii pe care nu le cunosteam si nici nu doream sa le cunoastem si era cu totul alta meserie. Aici ma refer la partea de bar, restaurant, servire.

In primul spatiu nu ne-am axat pe asta aproape deloc, iar feedback-ul a fost oarecum negativ, deoarece am constatat ca in timp ce te joci, va aparea automat o dorinta de a bea ceva sau a manca ceva, iar noi nu ne ocupam in mod special pe asa ceva. In al doilea spatiu pe de alta parte, desi aveam resursele necesare pentru a dezvolta aceasta parte de servire, am observat ca desi ne afundam in ea, oricum nu reuseam sa ne ridicam la standardele pe care oamenii le voiau, pentru ca pana la urma, era cu totul alta treaba. Am ajuns astfel sa ne indepartam foarte mult de ceea ce ne placea sa facem.

Urmatorul pas a fost sa externalizam partea de servire, asa am ajuns sa colaboram cu cei de la Journey Pub cu care lucram in continuare. Astfel incat, ei se ocupa de zona de bar si restaurant, iar noi ne ocupam de ceea ce ne place.

1009771_270006119806959_1769616485_n

A: Cum iti petreci timpul liber?

I: Acum cateva luni nu aveam timp de nimic. De cand ne-am mutat la Journey, pot sa spun ca am reusit sa imi fac putin timp si pentru mine si am descoperit dansul (dansuri latino). De doua ori pe saptamana ma duc la cursuri de dans si consider ca ma ajuta foarte mult, ma deconecteaza. Apoi, cel putin o seara pe saptamana ies cu oamenii cu care merg la curs pentru a exersa ceea ce am invatat si este foarte frumos. Nu ma asteptam sa imi aduca atatea satisfactii o astfel de ocupatie.

A: Ai in plan sa te axezi numai pe CBG sau te gandesti si la altceva pentru viitor?

I: As vrea sa dezvolt CBG cat pot de mult. Nu mi-as dori o alta afacere in paralel. Asta e ceea ce imi place, ceea ce ma reprezinta, vreau sa o fac cat mai bine, astfel incat sa nu mai fie nevoie sa ma prezint cand ma intalnesc cu cineva. Sunt constienta ca este mult de munca, dar nu ma tem. As prefera sa ma rezum totusi la acest domeniu si sa fac tot ce se poate face pentru a dezvolta.

A: Cum raspunzi vechilor generatii care au impresia ca jocurile sunt pentru copii( sau putin mai extrem – manifestarile diavolului)?

I: Eh, de prima intrebare am auzit, la a doua nu ma asteptam. Ei bine, eu cred ca ideea de joc te bucura, faptul ca iesi cu oamenii (necunoscuti, prieteni, familie) si ca poti sa te simti bine, sa socializezi, sa le urmaresti reactiile in diverse contexte, indiferent de ce te joci. Eu vad acest lucru ca pe o experienta frumoasa, ca pe o bucurie. Acum, fiecare este liber sa interpreteze asta in modul lui, poate ca are legatura si cu felul de a fi. Cu siguranta nu as putea spune ca vad jocul ca fiind ceva rau, cu atat mai mult malefic.

Cand vine vorba de intrebarea de baza, tot aud diferite persoane care se plang de problema timpului, dar eu consider ca lucrurile stau putin diferit. Pana la urma, jucatul nu este decat un alt hobby. Nu cred ca este cineva, care oricat de ocupat ar fi, nu isi petrece intr-un fel timpul liber – fie ca stai, ca te uiti la televizor, ca citesti , ca iesi in parc etc. Oricare din aceste actiuni poate fi completata cu un astfel de joc care iti aduce astfel un plus de emotie, nu e nevoie nicidecum de extraordinar de mult timp sau sa te dedici extraordinar de mult. Problema este ca oamenii nici nu sunt tocmai informati in privinta jocurilor. Unele persoane nu stiu ca exista mai multe tipuri de jocuri, care dureaza mai mult sau mai putin, care sunt fie pentru adulti, fie pentru copii. Sunt categorii specifice. Noi facem tot posibilul sa ii ajutam pe oameni sa scape de prejudecati, le prezentam argumente,  le oferim ocazia sa incerce, iar dupa ce incearca, sunt liberi sa isi exprime opinia.

10298782_382953298512240_573281697245045984_n

A: Un citat preferat?

I: “Avem doua vieti .A doua incepe cand intelegem ca nu avem decat una.” – Confucius

A: Un sfat pentru cititori.

I : Bucurati-va de tot ceea ce va face placere! Gasiti lucrurile in care va regasiti si bucurati-va de lucrurile marunte. Fiti recunoscatori pentru lucrurile frumoase care vi se intampla, pentru ca in acest mod o sa va gasiti echilibrul.

Interviu : Ioana Alexandra Damaschin

Ioana este o domnisoara draguta, pasionata de fotografie si mai exact de fine-art. 14215229_1193600444044966_348458423_oPasiunea ei pentru fotografie a aparut din momentul in care, copil fiind, a primit de la parintii ei o camera de fotografiat pe care a folosit-o cum a putut mai bine.  In momentul de fata este studenta la Facultatea de Arte ” Geo Saizescu” – profilul Imagine, Cinematografie si Media.

Ce reprezinta conceptul de fine-art?

“Fine Art este o parte a fotografiei care iti da sansa sa fii tu, sa scoti la iveala parti din tine neremarcate pana atunci si sa ajungi prin intermediul fotografiilor sa te cunosti. Se vorbeste de Fine Art si in fotografia clasica, portret, natura, prelucrare digitala, atata timp cat fotografia transmite un mesaj artistic.” (Sursa: http://www.nikonisti.ro/)

A: Ioana, ce te-a impins sa alegi fotografia?

I: Nu a fost un punct cheie. A fost mai degraba un intreg proces. Dupa ce am primit acea camera de la parintii mei, o camera no-name bulgareasca, am inceput pur si simplu sa fotografiez diferite lucruri. Improvizam trepiede folosind cutii de pantofi si alte obiecte. In timp, am invatat sa si editez, pornind cu programe gratuite precum Picasa sau Photoscape. Dupa ce am avansat am inceput sa folosesc si Photoshop.Asa am ajuns unde sunt acum.

14215507_1193600437378300_1004191506_o

A: Ce alte pasiuni aveai cand erai copil? 

I: Fiind copil imi placea sa experimentez diverse lucruri. Pot sa spun totusi ca marea mea pasiune a fost desenul. Dupa ce am inceput sa am probleme mai mari cu ochii, am renuntat la desen si a venit fotografia. Am participat si la cursuri de dans, de gimnastica, dar nu pot spune ca m-au atras intr-atat incat sa imi doresc sa continui.

A: Se spune despre artisti ca au tendinta sa sufere pentru arta lor. Consideri ca e adevarat?

I: Nu as putea sa raspund la aceasta intrebare. Eu nu as putea sa spun ca ma consider ” un artist”. Eu doar prezint publicului ceea ce fac eu, sentimentele mele, tot ce insemn eu. In mare parte totusi, am auzit ca asa ar fi. Trebuie sa recunosc ca atunci cand fac o fotografie de obicei imi pun sufletul in ea. Tot ce simt, ce visez se regaseste acolo. Consider ca tine foarte mult si de implicarea fiecarei persoane, daca pune suflet sau nu in ceea ce fac. Avand in vedere ca multi fac arta pentru bani. Raman pe ideea ca totul e relativ si nu cred ca imi pot da eu cu parerea aici.

A: Ce iti place cel mai mult sa fotografiezi?

I: Sentimente, vise, personalitatea mea, idealuri. Cam tot ce tine de viata, in general. Imi place foarte mult sa arat uratul, printr-o latura frumoasa, dar care sa isi pastreze totusi ideea initiala de urat.

14203403_1194585627279781_532050856_o

A: Ai avut ocazia sa faci un workshop la un moment-dat “Aphorisms on Love and Photography”, ce imi poti spune despre el?

I: A fost cel de-al doilea workshop pe care l-am sustinut. A fost o invitatie pe care am primit-o din partea profesoarei mele de fizica. In el am prezentat lucruri generale despre fotografie, reguli de compozitie, incadraturi, taieturi si cromatica – la nivel de incepator. Asa mi se pare cel mai okay, sa aduci oamenii in fata unui fotograf, dar acel fotograf sa explice pe intelesul celor prezenti astfel incat sa ii poata atrage catre ceea ce inseamna fotografia. Numele in sine a venit in special datorita subiectului ales, anume Arta si ceea ce fac eu (Fine art). I-am invitat pe participanti sa iasa din zona de confort, sa editeze putin, sa isi puna amprenta pe anumite lucrurari. Cam asta a fost. Trebuie sa recunosc ca m-am distrat.

14203480_1194588143946196_5713213_o

A: Ne poti da un spoiler si despre ceva mai recent?

I: [Rade] Desigur. Recent lucrez la un proiect ce se numeste “Memento”. Din acest proiect planuiesc sa scot si o carte la un moment-dat, legata de proiect in sine, de modul in care lucrez eu la sedintele mele foto, cum pun efort intr-un singur cadru. Pana sa apara cartea mai dureaza totusi. Deocamdata ma axez pe deschiderea unui shop de unde pot fi cumparate print-urile mele. Datorita acestui proiect incerc sa evit sa mai fac compromisuri, precum a ma duce la nunti sau botezuri, care au tendinta sa imi distraga atentia si doresc sa ma concentrez deocamdata doar pe asta.

A: Este adevarat ca trebuie sa “dai din coate” pentru a iti putea practica meseria?

I: Pff..da si nu. Depinde de persoana, de noroc, de ce fel de fotografie face. As merge mai mult pe “Da”. Eu cel putin, da. Fac asta, la modul ca sunt nevoita sa fac compromisuri, care nu ma incanta, in ideea de a obtine finantele necesare pentru a realiza ce imi place. Fac compromis, castig bani, investesc, fac ceea ce imi place. Fotografia este un lucru pe care il fac pentru mine in principal si tot de aici si riscul sa fiu considerata un fotograf fitos, deoarece eu imi voi alege cu atentie clientii. In orice caz, revenind la intrebare, da. Este nevoie sa te zbati. Din nefericire, fotografia nu a apucat inca sa isi puna amprenta destul de bine in Romania. Pe langa asta, mai sunt si cei care fac rost de un aparat si gata se numesc fotografi pentru ca au o pagina de facebook pe care scrie “X-ulescu Photography” si au o groaza de like-uri. Fotografia nu tine doar de a avea un aparat, consider ca tine si de studiu si de talent.

14194416_1193600414044969_1103067433_n

A: Pe langa fotografie, pe care, din cate am inteles, ai vrea sa o pastrezi mai degraba ca pe un hobby, spre ce te-ai gandit sa te indrepti?

I: Planul meu este sa devin profesor universitar. Sa imi dau doctoratul. Sa predau la o facultate de arte.  Fotografia va ramane mereu alaturi de mine si nu ma voi opri niciodata, dar voi ramane doar la fine-art si am de gand sa renunt complet la compromisuri.

A: Romania sau afara? 

I: Romania. Trebuie sa recunosc ca sunt legata de parintii mei, de prieteni, dar si de o usoara teama. Sunt foarte fricoasa. Nu as avea curaj sa plec in afara. Pentru altii, daca vorbim de fotografie, plecati cat de repede puteti. Cel putin acum. Daca se intampla sa se schimbe lucrurile, fiti siguri ca o sa va anunt.

A: Un sfat pentru cititori! 

I: “Memento mori, Memento vivere”

14203599_1194585633946447_537663788_o

Interviu Bogdan Petrișor

Bogdan Petrișor este un tanar inteligent, de numai 22 de ani, 14138346_10210587041651158_748278427_npasionat de medicina. Este student la Cambridge (deja urmeaza sa intre in cel de-al patrulea an), s-a nascut in Bucuresti si a fost elev la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”. Astazi ne va raspunde la cateva intrebari legate de experienta sa si motivele pentru care si-a ales acest drum.

A: Cand ti-ai dat seama ca vrei sa urmezi medicina?

B:  Alegerea am facut-o in clasa a 11-a si a fost o alegere prin eliminare, intre medicina si drept. Am luat aceasta decizie pe baza a ceea ce imi placea mie sa fac, ce materii mi-au placut la liceu, dar uitandu-ma si la profesiile parintilor. Nu pot sa spun ce factori m-au dus clar la luarea acestei decizii, as putea spune ca a fost un proces treptat, mai ales ca stiinta m-a atras de cand eram mic (o carte pe care o citeam prin clasa a treia era un atlas de anatomie- ceva foarte de baza, nimic complicat). Imi doream sa fac ceva de natura stiintifica, dreptul era ceva asa..undeva intre partea umanista si cea reala. Ingineria nu a fost o optiune, deoarece desi imi placea matematica de liceu, deja la facultate se intra la un alt nivel care nu ma atragea. Uitandu-ma totusi la ce imi placea, ce consideram ca pot face, m-am oprit intr-un final la medicina.

A: Cum te-ai pregatit pentru asta?

B: La capitolul pregatire sunt de parere ca am inceput cam tarziu si primul pas a fost pregatirea la biologie. Desi trebuia sa ma pregatesc sa dau si bacalaureatul nostru (am dat la chimie), mai era nevoie pe langa asta si examenul de A Level. Din nefericire, materia pentru A Level nu se suprapune deloc cu ceea ce facem noi la biologie in liceu. M-am pregatit undeva intre 6 si 9 luni, in mod special pentru partea de biologie, folosind un manual de al lor (din Anglia). In rest am facut pregatirea pe care o face toata lumea pentru bacalaureatul nostru (matematica si chimie, la romana nu a fost nevoie)

Pregatirea cea mai intensa am facut-o totusi pentru interviu, deoarece la facultatile din Marea Britanie esti chemat si la interviu daca ti se accepta dosarul.

A: Ce te-a facut sa alegi Cambridge?

B: Eh, aici a fost, [râde] o sa sune groaznic, dar a fost un proces de eliminare. Hotarandu-ma ca vreau sa fac medicina, am ajuns la concluzia ca in Romania nu pot sa fac medicina. Nu e vorba ca nu ar fi facultatile bune, dar sistemul in sine este prima problema care m-a determinat sa aleg alta tara. Aici vorbesc de modul in care se dau examenele, se iau notele si asa mai departe. Mai mult de atat, am mai spus asta si intr-un alt interviu, nu ma pot vedea medic in Romania. Aici intervin mai multe motive, printre care: imaginea sociala nu este tocmai ideala (sistemul care merge prost si doctorii care te trateaza ca pacient, ca pe ultimul om, cu o totala lipsa de respect), iar problema salarizarii nu se compara cu problema coruptiei, cu spaga care se ia (iar eu nu ma vad in stare sa iau spaga).

Astfel incat, am inceput sa caut si sa ma gandesc unde as putea sa merg. Singurele optiuni erau Statele Unite, Anglia sau Franta. La Franta am renuntat, deoarece modul de interviu imi cerea sa merg personal la fiecare facultate la care vreau sa aplic si era dezavantajos. Statele au iesit din calcul datorita taxelor foarte mari, dar si din cauza ca acolo, pentru a face medicina, trebuie sa ai intai o alta facultate facuta si nu avea rost sa pierd atat de mult timp.

Alegerea finala a fost Anglia, iar apoi mi-a fost destul de simplu sa ma decid la ce facultate vreau sa aplic, deoarece uitandu-ma pe un top al facultatilor (caci daca era sa fac medicina, macar sa o fac intr-un loc cunoscut) am avut de ales intre Oxford si Cambridge. Am ales Cambridge. M-a atras mai mult ideea de orasel universitar.

14137916_10210587041611157_1470879198_n

A: Cat de mult inveti pe zi?

B:  Depinde foarte mult de materia pe care o am de invatat. In general, sa zicem aproximativ 2-3 ore pe zi in timpul trimestrului, iar in sesiune, ei bine, toata ziua, dar nu continuu.

A: Sa studiezi medicina nu e tocmai usorCum iti mentii motivatia?

B:  In anul al treilea, trebuie sa recunosc ca mi-a fost destul de greu sa imi mentin motivatia. In general, nu e nevoie sa incerci sa faci tu asta, caci te ajuta profesorii. Ai incredibil de multe lucruri de facut si cand vezi ca toata lumea din jur incearca sa te ajute cu tot felul de lucruri, explicatii, materiale, nici nu prea ai nevoie sa fii motivat, ca vine de la sine. Daca vrei sa citesti in plus de obicei, da, ai nevoie de motivatie. Pentru mine totusi, pentru a citi despre ceva, trebuie in  principal sa ma atraga, sa ma intereseze. Daca este vorba de un subiect care ma pasioneaza, nu neaparat cand e vorba de examen, o sa citesc despre el. Tocmai de aceea mi-e putin mai greu. Am obiceiul sa citesc mai mult pentru mine si de cele mai multe ori ceea ce citesc nu se prea potriveste cu materia de examen [râde] .

A: Daca ai avea acum toti banii din lume, ce ai face cu ei?

B: M-as pensiona si as trai o viata fericita pana la batranete. Nu as avea nevoie de foarte multe, o casa decenta, sa nu fie nevoie sa imi fac griji de pe o zi pe alta de plata facturilor. Eventual as calatori putin, dar nimic extenuant.

A: In afara de studiu, cu ce iti mai ocupi timpul?

B: Obisnuiam sa practic dansul irlandez, dar am renuntat de cand mi-am luxat glezna destul de rau, prin anul I, iar prin Cambridge nu pot spune ca am gasit o sala care sa se ocupe cu asa ceva. Imi place sa citesc, imi place sa desenez, uneori mai scriu, de obicei poezie. Si..lucru pentru care e posibil sa fiu judecat de generatiile mai invarsta..ma joc pe calculator. Hehe. Nu cred totusi ca as pune asta intr-un CV. Nu deocamdata, cel putin.

A: Cum te relaxezi dupa examene?

B: Uh..noi in Cambridge avem toate examenele intr-o singura saptamana, o data pe an. In anul 2 am avut cincisprezece examene intr-o saptamana. Mai multe pe zi chiar. E bine daca ai timp sa dormi in saptamana aia. Ca sa compensam, de obicei, dupa examene in Cambridge este o destrabalare teribila. Un obicei in Cambdrige este ca prietenii tai de la alte facultati, care au terminat deja cu examenele,  sa te astepte la locul din care iesi de la examen si sa te ude din cap pana in picioare cu sampanie. Am reusit sa evit totusi aceast obicei, deoarece la examen ma duc imbracat in sacou si as prefera sa nu am sampanie pe sacou. Dupa aceea urmeaza ” The May week” (care este in Iunie, dar asta e partea a doua), in care sunt baluri si de obicei mergi la cel mult doua, pentru ca mai mult nu iti permiti [râde]. Se practica foarte multe picnicuri, iesi pe iarba, bei sampanie, mananci capsuni (chestii mai sofisticate). Mai ies si prin oras, dar incerc sa nu fac excese, desi multi au tendinta sa o faca.

A: Care este animalul tau preferat?

B: Pisica. Imi plac pisicile pentru ca sunt animale cu care poti interactiona, este un animal destul de independent, comparativ cu un caine care mereu vrea sa se joace sau sa se plimbe sau sa faca ceva.

A: Nu in ultimul rand! Un sfat pentru cititori?

B: Fiti foarte hotarati ca vreti sa faceti medicina. Mi se pare ca varsta la care trebuie sa facem aceasta alegere este una destul de frageda, deoarece de cele mai multe ori nu stii exact ce iti place si ce vrei cu adevarat. Este bine sa incerci sa ai o minte deschisa, sa nu te gandesti doar la salariu, la prestigiu sau la faptul ca uite, mie imi place biologia si vreau sa fac medicina. E important sa te gandesti si ce oportunitati de viata personala ai, ce oportunitati de angajare, iar sfatul meu ar fi sa nu neglijezi niciodata acest aspect al vietii personale pe care il poti avea intr-o profesie.

image2

 

Interviu Marusia Dogaru

In urma unor momente intense de gandire, am luat hotararea ca de acum incolo, o data pe saptamana sau o data la doua saptamani, sa ajung sa public pe acest blog cate un interviu cu diferite persoane. Ideea in sine vine de la dorinta de a impartasi modul in care aceste persoane au ajuns in acest punct al vietii lor, in speranta ca acest lucru ar putea sa inspire pe cineva sa urmeze aceeasi cale sau cel putin sa ii ofere o siguranta ca in ciuda lucrurilor grele care se intampla in viata, lucrurile pot avea in sfarsit un deznodamant interesant.

Acestea fiind spuse, va voi prezenta prima persoana pe care am ales-o sa ne spuna cateva lucruri despre viata ei si care m-a surprins in primul rand prin entuziasmul si ambitia pe care le are.

poze je (5)

 

Numele ei este Marusia Dogaru, are 25 de ani si s-a nascut in Bucuresti. A absolvit liceul de arte plastice ”Nicolae Tonitza”, indreptandu-se apoi catre Universitatea de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu” unde a ales profilul de Arhitectura si Design Interior. In același timp, a ales sa urmeze și cursurile facultatii de Drept. Inca de mica a avut pasiune si talent pentru desen, motiv pentru care, nu va renunta niciodata la el, in ciuda celei de-a doua alegeri.

 

A: Bună Marusia! Mulțumesc ca ți-ai facut timp pentru a sta puțin de vorbă!

M: Buna, imi face placere! Multumesc si eu pentru interesul acordat!

 

A: Desen, Arhitectura si Drept – Ce te-a determinat să urmezi acest drum?

M: În principal la bază au stat calitățile pe care le-am avut, abilitățile pe care le-am exersat incă din copilărie și desigur pasiunile mele. Pasiunea pentru desen fiind cea care m-a îndreptat către liceul de arte plastice și ulterior catre arhitectura.

A: Și Dreptul?

M: În privința Dreptului, pe lângă ideea de back-up, l-am văzut și ca pe o oportunitate bună de a îmi dezvolta o serie de calități noi într-un domeniu care m-a interesat. Am observat, de asemenea, că între cele două domenii, deși sunt diferite, exista calităti comune precum creativitatea ideilor si versatilitatea sau flexibilitatea adaptarii la anumite situații.

safari desgin 1

 

A: Sunt sigura ca nu intotdeauna a fost usor, ce te-a determinat sa continui si sa nu renunti? Ce te-a motivat?

M: M-a motivat ideea de a nu face doar un singur lucru si de a nu ma bloca pe un singur domeniu. Consider ca daca ai calitatile, timpul, si circumstantele necesare, pasiunile si abilitatile pe care le ai , trebuie speculate la potential maxim. Dacă este posibil, sfătuiesc pe oricine ca măcar o perioadă să încerce sa meargă în paralel fie cu doua domenii, fie cu două joburi care te pasionează la fel de mult. O viata avem si trebuie sa incercam.

A: In desenele tale te bazezi mult pe fantezie, care e legatura ta cu aceasta lume?

M: Am fost atrasă de foarte multe domenii, dar am simțit mereu o legatură puternică cu arta in general, cu fantasticul/supranaturalul si posibilitatea “evadarii”, prin imaginatie, intr-o lume paralelă, departe de cotidian. Pe scurt, arta reprezintă latura mea creativa, iar domeniul juridic in care activez, partea pragmatica. La fel fac și cu cei care îmi cer sa fac diferite lucruri (desene, ilustrații, etc.), încerc să îi ajut și pe ei să se detașeze puțin de lumea reală, să își manifeste ideile, iar eu doar fac ca ideile lor sa prindă formă.

Dwarven forge  & Dragon fire com

A: Ce te inspira?

In ceea ce priveste grafica si ilustratiile, este greu sa spun ce ma inspira in mod specific, pentru ca variaza in functie de ceea ce simt sau de ceea ce mi se cere să fac. La modul general ar fi: natura, muzica, mitologia, misticismul si alte elemente ce vizeaza paranormalul si stiintele oculte, istoria ( mai ales cea antica si medievala ), dar si creatii din literatura, filmele si jocurile fantasy si SF.

A: Când nu desenezi și nu muncești, ce îți place să faci?

M: Pe langa clasicele ” muzică și citit”, imi place foarte mult sa fac sport ( tir cu arcul, jogging si in general exercitii de aerobic si fitness). Pe langa asta, una din marile mele pasiuni sunt calatoriile-sa cunosc culturi, locuri si oameni noi ( tuturor ne place sa calatorim, stiu : ))) ) dar eu cam exagerez uneori cu asta.

A: Ai vreun citat preferat?

M: Sunt cateva citate motivationale demne de mentionat, dar in special două mi se potrivesc in perioada curenta prin care trec  si care, desigur se aplica in general:

” Succesul nu este final, esecul nu este fatal, curajul de a continua este ceea ce conteaza” –  Winston Churchill

” Cel care are abilitatea de a-si stapani propria minte, poate pune stapanire pe orice altceva”   –  Andrew Carnegie.

Diploma -Randari ceainarie

A: Cand vine vorba de parinti, cum crezi ca ar trebui ca acestia sa fie in raport cu copiii, astfel incat cei din urma sa aiba succes in viata?

M: Evident, ar trebui sa ii sustina, o sustinere neconditionata. Cand zic sustinere, ma refer nu doar la partea materiala, care desigur, reprezinta in jur de 70 %, ci si la restul de 30 % care tine de sustinerea morala, de apropierea afectiva. Este foarte important sa simta acel suport, acea caldura care sa le transmita “You can do it”. Indiferent in ce situatie se afla, important este ca parintii sa ii ajute oricum pot. Asa au facut parintii mei si asa voi face si eu cand voi avea copii.

A: Care ar fi sfatul tau pentru cei care ar vrea sa urmeze acelasi drum ca si tine?

M: Sa incerce si sa vada ce le place sa faca cu adevarat, iar daca s-au hotarat cu drumul ales ( indiferent ca este similar cu al meu sau nu ) sa fie mereu flexibili, creativi si sa nu renunte.

 

111

Pisi