Cum să îți faci viața mai frumoasă 101

Viața nu este ușoară. Pe naiba. Aș vrea eu. Cu toții am vrea. Este nebună, plină de evenimente și totuși frumoasă. Cred că partea frumoasă se bazează pe momentele frumoase. Totuși, cum am putea aprecia momentele frumoase dacă nu ar fi și momente mai puțin frumoase?

Nu o să mint. Am avut o perioadă destul de urâtă, dar la o bună parte din ea am contribuit și eu. Cred că până la urmă, felul în care noi ne manifestăm determină cum viața noastră va fi. Dacă alegi să stai într-un colț, probabil că nu vei avea mulți prieteni. Dacă îți plac cărțile, probabil că nu te va deranja absența prietenilor.

Fiecare alegere pe care o facem ne afectează într-un fel.

Ce facem atunci când alegerile pe care le luăm nu ne afectează într-un mod pozitiv? Cum le transformăm? Ce facem cu ele? Ce facem atunci când facem o alegere greșită și toată lumea noastră este dată peste cap?

Așteptăm.

Tragem o gură de aer. Apoi gândim.

În primul rând, lucrurile se vor rezolva, e inevitabil.

În al doilea rând, este foarte important cum le vedem noi. Sunt benefice, nu sunt benefice? Cum le putem face sa fie benefice?

Vă spun sincer, de cele mai multe ori, am tendința să controlez multe lucruri, ce fac, ce spun, gândurile pe care le am și modul în care pot modifica acele gânduri. Le analizez și le schimb dacă nu mi se par benefice.

Uneori însă, chiar și eu obosesc. Obosesc să fac asta. Uneori am atâtea pe cap încât nu îmi vine să mai controlez nimic. Încep să zic tot ce îmi trece prin cap fără a avea vreun filtru, mă manifest cum îmi vine fără să scriu întâi pe o hârtie ce simt și să gândesc ceea ce simt înainte să acționez în vreun fel. Atunci nu prea ies lucrurile cum mi-ar plăcea. Săptămâna care aproape a trecut poate fi folosită ca un exemplu de ținut minte, când am permis situațiilor și oamenilor să mă enerveze și să mă afecteze, când am permis să îmi manifest frustrările și comportamentele învățate care nu îmi plac de nici o culoare.

La ce ne ajută totuși să ne stresăm când nu putem să facem nimic în această privință? La absolut nimic.

O persoană apropiată familiei mele a fost internată în spital. Familia mea a fost dată peste cap și lucrurile în viața mea s-au schimbat într-un oarecare mod. Eu sunt o persoană deschisă schimbărilor în mod normal, dar la fel de bine mă și pot afecta într-un fel sau altul. E vorba de stres. Stresul oricum apare, chiar și când sunt momente plăcute, tot apare stresul, dar este oarecum de alt timp. (Daca nu mă credeți vă arăt cartea de psihologie de la facultate).

În concluzie, în urma acestei situații m-am manifestat în fiecare mod în care am putut. Am luat o cale a disperării care aparent nu a fost bună, am trecut la calea detașării, dar tot ce am făcut a fost de fapt să ascund sub preș și am ajuns să dau pe afară într-un moment și să mă simt mizerabil. Acum probabil că o să încerc să iau altă cale. Calea acceptării. Să accept că aceasta este situația și că este important să trec prin ea așa cum este și mai ales să accept faptul că sunt tristă și că sunt supărată și furioasă. Da! Sunt furioasă. Accept aceste sentimente, căci deși există, la fel de bine există și cele de fericire și de liniște și de bucurie.

Este foarte important să nu stai degeaba într-o astfel de perioadă. Dacă stai, gândurile pe care le ai or să sară asupra ta și nu sunt mereu gânduri bune. Am făcut asta, am stat pentru că simțeam că nu mai am energie să fac alte lucruri. Am stat, am încercat să dorm, am încercat să evit să fac orice și nu am ajuns decât să fiu din ce în ce mai deprimată.

Acum, scriind aceste lucruri, înțeleg. Am înțeles și în momentul în care am fost pusă într-o situație care m-a întristat foarte tare. Am înțeles că nimeni nu mă poate ajuta cu ce simt și dacă am pretenția să îmi fac viața frumoasă, este important să lucrez eu la mine căci alții nu vor putea să facă asta. Alții vor fi preocupați să lucreze la ei, la lucrurile lor, la problemele lor și deși îți vor fi alături, nu îți vor putea face treaba, oricât de mult te-ar iubi sau oricât i-ai iubi tu pe ei.

Nu e vina ta că ai fost crescut într-un anume fel. Nu e vina ta că părinții nu au știut cum să îți ofere ce ai avut nevoie și nu e vina ta că ai ajuns să preiei anumite comportamente care nu îți plac.

Nu e vina ta.

E vina ta dacă le permiți să te controleze.

Da, poate nu știi și poate ești obosit, dar nu renunța! Pentru nimic în lume, nu renunța. Poți să urli, să plângi, dar nu renunța la tine. Poți să treci peste moment și poți să te controlezi și să schimbi comportamentele pe care le-ai învățat de la alții. Nu îți plac? Nu sunt benefice? Ei bine, nu îți aparțin. Le poți arunca pe cele vechi, le poți crea pe ale tale. Doar nu renunța. Pentru că într-un final, viața este frumoasă, lucrurile bune se întâmplă, dar e important să le dăm și noi un imbold.

Aveți grijă de voi. Sunteți minunați. Nu lăsați pe nimeni să vă spună altfel. Lucrați la voi, fiți fericiți cu voi și bucurați-vă de fiecare moment.

Nu este ușor, dar ghiciți ce..merită. Într-un final, merită. Durează mai mult, dar și beneficiile țin mai mult.

😀

Cu mult drag,

kitteh2

Advertisements