Importanța programării mentale

O să vă spun o istorioară drăguță legată de cum mi-am dat seama că mi-am programat aiurea creierul și efectele pe care le-am întâmpinat în urma acestui lucru.

După cum v-am mai spus, sunt în sesiune, iar sesiunea a început pe 23 ianuarie. Primul examen al meu a fost pe 27 ianuarie și am avut timp destul ca să învăț. În timp ce învățam în mintea mea se repeta următorul lucru : “Dacă învăț mult o să iau o notă mare”. Are sens, nu? Cu cât știi mai mult cu atât și nota va fi mai mare. Sau cel puțin așa am crezut eu și mi-am programat creierul să știe.

Am ajuns în ziua examenului. Cu o noapte înainte fusesem terifiată. Voiam să iau o notă mare, pentru că învățasem, iar conform spuselor mele, dacă învățai rezultatul era să iei note mari. Totuși, îmi era teamă. Nu reușisem să învăț totul, căci cine reușeste, dar învățasem cel puțin 3/4 din materie, deci eram bine. La examen, am tras subiecte bunicele, aveam ce să spun, am spus ce mi-a venit, profesoara mi-a zis că se vede că am înțeles, dar că mai am de lucrat la exprimare astfel încât să îi spun eu, nu să mă întrebe dânsa. Totul bine și frumos, mi-am zis că o sa iau o notă mare (eu am aproximat 8).

Când mi-am recuperat carnetul totuși, am realizat că nu era 8 sau 9 cum mă așteptam, ci 7. Am fost supărată, devastată. Ideea mea că dacă înveți mult o să îți aducă note mari se prăbușise. Învățasem mult mai mult decât pentru primul examen din anul întâi și totuși am luat aceeași notă. Ceva nu era normal. M-am deprimat. Eram obosită și deprimată. Nu era corect. Eram dezamagită de mine și de univers.

Vorbind cu iubitul meu la telefon într-o seară, am realizat un lucru. Am realizat ce greșeală făcusem eu când mi-am programat mintea. O să vă rog să fiți puțin atenți la diferența din compoziția frazei.

“Dacă învăț mult o să iau o notă mare”  vs  “”Dacă învăț mult e posibil să iau o notă mare”

În primul exemplu apare ideea de cauză-efect. Fac acel lucru, se va întâmpla asta. În modul acesta, nu admiți existența unei posibile căi de eșec, iar dacă apare un eșec, nu ești pregătit pentru așa ceva, iar acel lucru te prinde cu garda jos. O vezi ca pe o tragedie și chiar așa se simte.

În al doilea exemplu apare factorul de posibilitate. Fac acel lucru și e posibil sau nu să se întâmple. Îți deschizi opțiuni. Căi. Ai alterative, îți pregătești creierul de dinainte. Nu înseamnă că vei avea parte de un eșec, dar iei în calcul și această posiblitate. Ești mai liber. Nu te simți constrâns de o regulă.

După ce am conștientizat acest lucru, m-am liniștit. Am reușit din nou să mă apuc de învățat. Aveam din nou încredere. M-am simțit bine și mi-am dat seama de imporțanta modului în care exprimăm ce avem de exprimat.

Un alt exemplu ar fi :

Mergi pe stradă și lovești din greșeală un om, iar el te jignește pentru că săracul deja avea o zi proastă și te-ai trezit și tu să îl lovești. În loc să iei acel lucru personal și să spui că omul a avut ceva cu tine, poți încerca să o privești altfel, să schimbi perspectiva, să conștientizezi faptul că puteai să fii oricine, X, Y, Z, și aceeași reacție ar fi fost. Nu s-a legat de tine ca persoană, s-a legat de tine ca imaginea lui față de ce reprezentai tu pentru el – un trecător neatent. A jignit trecătorul neatent, nu pe tine, X-ulescu.

De acum încolo, tu decizi dacă îți asumi rolul trecătorului neatent care își merită jignirea sau nu.

kitteh2

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s