Profesor diferit, abordare diferită. Diferența pe care o poate face un om cu privire la modul în care te raportezi la un subiect.

În experiența pe care am avut-o până acum când vine vorba de educația primită de la școală, liceu și acum facultate, am ajuns la o concluzie. Profesorul poate influența teribil o materie. Făcând o referire la articolul pe care l-am postat acum ceva timp, în care spuneam despre importanța înțelegerii  (LINK) sunt decisă să scriu câteva cuvinte despre importanța unui mentor care te poate face să înțelegi.

La facultate, avem unele materii la care cursurile sunt împărțite și astfel, există profesori diferiți care predau un anumit curs. La o materie, unde avem în jur de 12-14 cursuri pe semestru, ajungem să întâlnim în jur de 4-5 profesori diferiți cu stiluri diferite de a preda, respectiv de a ne oferi materialele.

Având în vedere ca sunt în sesiune și că m-am apucat serios de învățat și nu doar de răsfoit cursurile, pot observa mult mai bine diferențele dintre profesori. Unele cursuri sunt impecabile, frumos scrise, frumos explicate și ușor de înțeles, organizate și ușor de parcurs. Aici totul bine.

Altele însă…

Vă spun sincer, unele cursuri sunt pline de greșeli gramaticale și dezacorduri. Informațiile sunt trântite acolo ca și cum ar spune “Ia! Cu găleata! Înțelegi, nu înțelegi, cui îi pasă? Eu îți scriu totul, nu trebuie să aibă o logică, tu faci logica cu informațiile de acolo!”. Te uiți peste ele și nu înțelegi nimic. Vezi unde începe un capitol, dar nu ai idee unde se termină. Sunt cursuri pe care stau 4 ore doar ca să traduc din română în română ce încearcă acel om să spună și sunt cursuri pe care le parcurg foarte frumos într-o oră, iar restul timpului îl pot învăța, pot face scheme și ce mai am eu de făcut cu el.

De fiecare dată când văd un curs frumos, capăt încredere, pentru că înțeleg. Când văd un curs mai puțin frumos..încep să mă deprim. Mă deprim pentru că văd cum unele filmulețe pot explica tot ce scrie acolo într-un mod teribil de frumos și eu mă chinui cu acel curs teribil din care nu pricep o iotă. Apoi încep să îmi blestem zilele în care am dat admiterea și să mă întreb de ce nu am dat eu la o facultate mai ușoară.

Spre norocul meu, după ce îmi blestem zilele și pierd ore întregi, mă mut la un alt curs și îmi vine din nou zâmbetul pe buze.

Un alt exemplu de importanța a modului în care explică un profesor este următorul:

În anul I, la o anumită materie, am avut un profesor de la care nu am reușit să înțeleg prea multe. Vorbea destul de repede, ne spunea despre multe lucruri, dar nu înțelegeam într-un final nimic și plecam de la orele cu el fără să am idee ce am făcut. Acum, profesorul cu siguranță era bine pregătit și cu siguranță spunea el pe acolo anumite lucruri, doar ca pentru mine, totul era atât de dezorganizat încât nu aveam nici o idee unde începea și unde se termina.

Din anul al doilea am avut ocazia să mă mut la o altă grupă și automat mi s-a schimbat și profesorul. Am dat peste un profesor extraordinar care explica incredibil de bine. Reușeam să înțeleg totul de la oră. Am învățat cu o imensă plăcere la acea materie, pentru că în sfârșit înțelegeam. Bine, nu am luat  nota prea mare la examen, motiv pentru care m-am ofticat teribil, pentru că prin comparație cu primul an am învățat mult mai mult și totuși am luat aceeași nota ca în primul semestru de pe anul I, dar mi-a făcut mult mai multă plăcere să învăț. Acum, că nu am învățat suficient de mult, e treaba mea, dar profesorului nu am ce să îi reproșez. E un om extraordinar și își face treaba foarte bine.

Astfel, în ciuda faptului că nota nu a fost extraordinar de mare, consider că am învățat mult mai mult. Până la urmă, nu mereu poți pica pe subiect sau nu mereu ceea ce spui poate să placă celor care te ascultă, dar e important ca tu să știi pentru viață, căci dacă știi tu, atunci nimic nu mai contează.

Un alt exemplu, de la o altă materie. Am dat peste o doamnă – în adevăratul sens al cuvântului- extraordinară. Limbajul, ținuta, explicațiile, vă jur, a fost manifestarea perfectă a ceea ce ar trebui să fie un profesor. Am mers la cursurile acestei doamne cu o extraordinară plăcere, chiar dacă eram ușor buimacă la 8 dimineața. Mă trezeam special, pentru că știam că dânsa ține cursul. După aceasta, a urmat alt profesor. Am asistat la două cursuri ale acestui profesor, unul în anul I la o materie, altul în anul II alta materie. Am fost la fel de dezamăgită ca prima dată și am constatat că îmi pierdeam timpul pentru că oricum nu înțelegeam nimic. Un lucru am apreciat totuși la profesorul din urmă și anume, comparativ cu alții, ne oferea materiale de studiu și nu doar un powerpoint. Pentru asta are respectul meu.

Desigur, nu zic că profesorii de la care nu pot eu să înțeleg ar fi slab pregătiți, dimpotrivă, se vede că sunt foarte pregătiți, dar ca profesor nu este suficient doar să fii pregătit, ci este important să ai capacitatea de a-i face pe alții să înțeleagă ce predai acolo. Acum, din ce știu ar trebui să se facă cursuri speciale de pedagogie pentru cei ce doresc să devină profesori, dar cine știe, poate nici acelea nu sunt predate de adevărați profesori.

În conclizie, consider că un profesor bun poate schimba radical modul în care un elev, student, cursant se poate raporta la un anumit subiect, dar în ideea de a avea progres, nu este indicat să aștepti numai de la profesor ajutor, ci este important ca la rândul tău să înveți despre subiectul respectiv cât poți de mult. Astfel, dacă cele două componente se întâlnesc : un profesor bun și un student dornic să învețe, lucruri frumoase pot să iasă.

Aș dori pe această cale să mulțumesc tuturor profesorilor care își organizează materia și care ne fac să înțelegem. Sunteți minunați! Dacă se poate, ajutați-i și pe ceilalți să învețe de la dumneavoastră.

 

kitteh2

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s