Despre râul personal: cum am ajuns și cum am ieșit de acolo

Aș dori să vă împărtășesc, dragi cititori, printr-o experiență pe care am avut-o cu o doamnă anume, însemnătatea că nu contează din ce rang social ești, poți să ai o viață groaznică și de cacao doar pentru că tu alegi să fie astfel.

Având în vedere că sunt la facultatea de Medicină, este necesar să iau note mari pentru a nu pica la taxă, pentru că taxa e destul de mare. Ei bine, eu am reușit cu un talent extraordinar să pic la taxă. În timpul primei sesiuni, totul a fost în regulă, luasem note bunicele, de la 7 în sus, chiar un 9 la o materie și 10 la alta. În semestrul al doilea, lucurile s-au schimbat. Atunci a început și nebunia. Pentru o persoană care nu e sigură cum merge treaba cu facultatea sau cum trebuie să învețe, mai sunt și momente în care nu reușești să îți împarți timpul cum trebuie și nu apuci să termini macar 3/4 din materia de studiu în timpul alocat. Spre nenorocul meu, mi-am dat seama de greșeala pe care o făceam la primul examen din semestrul 2. Mi-au picat atunci subiecte pe care deși am avut impresia că le știu, am conștientizat că m-am înșelat teribil și chiar și ce credeam că știu, învățasem prost. L-am luat. Cu nota 5, dar l-am luat.

În aceeași zi, după ce i-am zis mamei, mama a vorbit cu persoana respectivă, care la rândul ei m-a sunat. Și a început..

A vorbit cel puțin 1 oră, continuu, ținându-mi un monolog despre cât de inutilă sunt, cât îmi chinui mama și ce om îngrozitor sunt. Măi, inutilă nu aș spune că sunt, da, poate că nu am un job ACUM, dar nu sunt incapabilă să am unul. De chinuit mama, nu cred, pentru că dacă nu luăm în calcul facultatea la care nu excelez, consider că sunt un om destul de reușit și eu consider că dacă există cineva care să o chinuie, aceea este ea și alegerile pe care ea le-a făcut. Sunt de părere că e foarte important ce oameni ai lângă tine, ce gânduri ai, iar uneori, nu pot spune că mama are cele mai simpatice gânduri. Consider că atitudinea față de o situație, hotărăște cum se transformă situația respecivă. Om îngrozitor, nu cred că sunt pentru că nu cred că i-am făcut mamei plăcerea de a mă vedea acasă adusă de poliție sau să dispar nu știu cât timp fără să îi zic nimic sau naiba mai știe ce.

Trecand peste asta, nu dau vina pe mama sa ceva, căci ea face ce poate mai bine și cum știe mai bine și o iubesc din tot sufletul pentru că e mama mea. Problema mea nu a fost mama totuși așa că revin la femeia aceea. Femeia este doctor. Știe cum stă treaba, dar doar cu medicina. E un doctor foarte bun. Cu asta sunt de acord. Doar ca nu numai meseria contează în viață. În primul rând contează să fii tu fericit, iar ea nu este. Dacă spuneți că eu consider asta doar pentru că sunt suparată pe ea sau ceva, credeți-mă că nu, căci doar eu știu de câte ori mi-a spus aceasta de cât de mizerabil se simte și ce “viață de căcat” are. Sunt de acord, e important să ai bani, să ai ce să mănânci, să poți să îți iei lucruri când ai nevoie și știu asta pentru că am crescut într-o familie care nu dispune prea mult de bani. Dar când vezi că unii oameni care au bani se simt mizerabil, începi să îți pui întrebări.

Concluzia cu acea femeie, a fost că eu am șters-o din lista de prieteni. Pentru mine, e doar o cunoștiință. Consider că prietenii ar trebui să te suțină, să te ajute și să te încurajeze, nu să șteargă cu tine pe jos doar pentru că pot. Acum, sinceră să fiu, e posibil ca și eu să fi fost o persoană cam teribilă când vine vorba de prietenie, dar cu timpul, am conștientizat anumite lucruri și am ajuns la concluzia că singurul mod în care pot ajuta o persoană, este să o sfătuiesc (CU VOIA EI- nu să îi bag sfaturile mele pe gât), să îi fiu alături cu ce pot și mai ales, să nu o jignesc. Cu un prieten e important să ai o discuție, să îl tratezi ca pe un egal. În acea femeie, eu văzusem un prieten, motiv pentru care am vorbit cu ea anumite lucruri din sufletul meu, pe care mai apoi le-a folosit pentru a îmi demonstra ea niște lucruri. Mi-a folosit gândurile care mă chinuiau, tocmai pentru a mă chinui și mai rău. M-a făcut să cred că dacă nu fac facultatea asta și dacă nu iau note mari nu mă va iubi nimeni și pentru mine era important, pentru că nu îmi plăcea ideea de a nu fi iubită (rana veche de abandon- acum vad lucrurile usor altfel). M-a făcut să cred că dacă nu fac medicina, o să fiu un om groaznic, un nimic și chiar dacă ea poate nu a intenționat să se ajungă aici, eu asta am înțeles din ce mi-a transmis și modul în care mi-a transmis.

Ca să continui povestea, după ce mi-a făcut scandalul acela, urma să am un alt examen. Nu am mai vrut să fac nimic. M-am considerat atât de groaznică și inutilă, încât tot ce îmi doream în acel moment era să nu mai exist. Îmi imaginam moduri în care aș fi putut să scap de viața asta groaznică la care eram condamnată. Din 5 zile, am reușit să învăț doar în 3, dar nici atunci bine, căci mintea mea nu era acolo. Mintea nu mai voia să fie deloc. Am picat. Atunci să vezi.

Spre norocul meu, la acel moment cunscusem o doamnă care îmi este foarte dragă, psiholog. Am vorbit cu ea și ne-am întâlnit. Eram terminată în acel moment. Dura de mine, care nu plângea prea des, începuse să plângă în fața acelei persoane. Doamna a propus să o chem pe mama acolo si sa discut cu aceasta, in timp ce ea priveste si mediaza situatia. A iesit bine. M-am linistit putin si am reusit să termin cu chiu cu vai sesiunea.
Am iesit ca vai de mine. Ma simteam groaznic. Nu îmi mai păsa de nimic. Am avut parte de niște experiențe interesante în acea perioadă. Ieșeam foarte mult, veneam târziu acasă. Să fiu sinceră, nici nu mă mai interesa dacă urma sau nu să am scandal. Aș fi putut oricând să fac un gest și gata problema. Doar că eu nu mă lăsam. Ceva în mine mă trezea mereu. Ceva în mine voia să lupt și am căutat ajutor oriunde am putut. Mă simțeam ca și cum eram luată de apă într-un râu și nu aveam de ce să mă apuc ca să mă trag afară. Mă tot zbăteam, încercam tot ce puteam și nu îmi ieșea. Nu puteam să părăsesc râul.

În disperarea mea de a ieși, am reușit cumva să îmi fac un grup de prieteni la care țin enorm, chiar dacă acum nu prea mai vorbim foarte mult, dar ei m-au scos cât de cât din starea nasoală și gândurile negre pe care le aveam. M-am simțit iubită și fericită cu ei, dar numai când eram cu ei. Am continuat totuși cu ședințele de terapie. E foarte important să ai un psiholog bun dacă ai astfel de momente, la mine a făcut o diferență uriașă. Am învățat să mă iubesc pe mine în loc să aștept să fiu iubită de alții. Începeam să văd lumina. Ulterior, mi-am cunoscut și iubitul (ca să vezi cum vine, domne, viața și cum se întâmplă totul când trebuie să se întâmple, nu când vrei tu) – povestea asta este pentru alta dată totuși :)) <3.
După ce l-am cunoscut, viața mea a început să se îndrepte, în sfârșit pot spune că sunt pe linia pe care am simțit mereu să fiu. Perioada din vară, alături de prieteni, a fost o perioadă frumoasă, dar nu tocmai sănătoasă pentru mine. Am învățat totuși multe lucruri, am avut parte de multe experiențe și nu regret nici o clipă. Acum, pot spune că am găsit o liniște sufletească și mi-ar plăcea să o pot împărtăși cu voi. Totul este bine.

Concluzia acestui articol este următoarea:

În viață contează ca tu să fii fericit. Când zic de fericire, mă refer, să fii capabil să îți asumi alegerile, să te înconjori de oamenii care îți plac și totodată, să știi să te bucuri și de timpul pe care îl petreci de unul singur.
Când nu ești fericit și ai impresia că universul de impotriva ta, începi să fii frustrat. Începi să îți verși frustrările pe alții și deși pare plăcut pe moment, să îi dai cuiva în cap, nu te va face mai fericit. Am făcut și eu asta, au făcut-o și alții. E important să învățăm din greșeli, ale noastre, ale altora, dar să învățăm și să devenim mai buni. Pentru noi.
Dacă apar gânduri neplăcute, care nu ne fac să ne simțim bine, e important să le alungăm, pentru că nu sunt gânduri bune. Dacă persistă, putem încerca să facem ceva în privința asta, să fim sinceri cu noi, să facem eventual o schimbare, în gândire, in modul de viață și ușor-ușor, totul se va îndrepta. Fiecare lucru prin care trecem are menirea de a ne învăța ceva, dar exact asta este, ceva trecător și atât timp cât noi suntem dispuși să acceptăm asta și suntem dornici să ne zbatem pentru fericirea noastră, atunci și universul ne va ajuta.

Cu drag,

kitteh2

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s